Proiectul legii salarizarii unitare a fost publicat de PSD pe pagina de web a partidului, luni, 10 aprilie 2017.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Conferinta Regionala de Lansare a Proiectului “Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania” pentru Regiunea Sud-Vest, s-a desfasurat marti, 4 mai 2011, la Craiova, in Palatul administrative, in Sala Mare de Sedinte a Institutiei Prefectului Judetului Dolj.

Evenimentul s-a bucurat de o numeroasa prezenta, aproximativ 145 de persoane participand la conferinta regionala de lansare de la Craiova.

Participanti: reprezentanti ai factorilor de decizie la nivel central si local (Consiliul Judetean Dolj, Camera de Comert si Industrie Dolj, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Olt, Directia Sanitar-Veterinara Mehedinti, primari de municipii, orase si comune din judetele Dolj si Olt, parlamentari), reprezentanti ai organizatiilor sindicale si patronatelor, persoane co-interesate, organizatii non-guvernamentale, (Fundatia Parents Project, Asociatia de Sprijin a Somerilor Dolj), jurnalisti (3TV, Oltenia Tv, GTv,Tele U Craiova, Cuvantul Libertatii, Editie Speciala, Oltenasul Online);

Invitati in auditorium:

Dl. Ion Popescu, presedinte Confederatia Sindicala Nationala „Meridian”

Dl. Ginu Costel Toma, managerul proiectului

Dl. Ion Albu, consultant dialog social

Dl. Octavian Chelemen, asistent local si dialog social CR4

Dl. Ion Prioteasa, presedinte Consiliul Judetean Dolj

Dl. Dan Gheorghe, reprezentant Confederatia Patronala UGIR 1903

Dl. Victor Peta, presedinte Blocul National Sindical Dolj

Dl. Constantin Dascalu - deputat PDL

Dl. Florin Stancu, director Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Dolj, ex-prefect de Dolj

Moderator: Ringo Damureanu, presedinte Sindicatul Administratiei Publice „Forta Legii” si Coordonator Regional in cadrul proiectului.

Interventii: 

Adriana Enache – asistent social in cadrul DGASPC Dolj a subliniat importanta si necesitatea existentei unui dialog social real pentru salariatii din asistenta sociala in special si salariatii bugetari in general, cu ocazia adoptarii normelor de diminuare a veniturilor bugetare, precum si sustinerea interesului major al copiilor aflati in plasament in cadrul centrelor pentru protectia copilului, care nu pot face parte din organizatiile sindicale sau alte tipuri de Organizatii Non-Guvernamentale. A solicitat ca aceste categorii sociale sa fie tratate cu prioritate ;

La dezbateri au luat cuvantul urmatoarele persoane:

Ion Ionascu, presedinte Confederatia Sindicala „Proprietarii”, care a subliniat necesitatea asocierii fermierilor si meseriasilor din mediul rural, aratand ca in acest sens a creat o structura sindicala care sa se adreseze cu prioritate pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor acestor categorii socio-profesionale. Din aceste considerente, a subliniat importanta acestui proiect si a urat succes beneficiarului si partenerului.

Adrian Burtescu – inspector Consiliul Judetean Dolj si lider de sindicat in cadrul SAP „Forta Legii” a aratat ca salariatii din mediul public au nevoie, mai mult ca oricand de instaurarea unui dialog social real in relatia cu autoritatile publice locale si centrale, apreciind ca proiectul este binevenit in acest sens.

Olivia Chiorascu - presedinte Asociatia de Sprijin a Somerilor Dolj a exprimat cuvinte deosebite de apreciere pentru conducerea nationala si locala a Confederatiei Meridian, beneficiar al proiectului, aratand sprijinul deosebit acordat unor largi categorii profesionale. De asemenea a apreciat deosebit de pozitiv interesul manifestat pentru somerii in cautarea unui loc de munca, precum si pentru Organizatiile Non-Guvernamentale. In incheiere, a declarat sprijinul total al Asociatiei pe care o conduce si al sau personal, in buna desfasurare in vederea implementarii acestui proiect.

La ora 10.15, dl. Ringo Damureanu, Coordonator Regional Sud-Vest Oltenia al proiectului „Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania” si moderator al lucrarilor Conferintei Regionale, a declarat deschisa sedinta. In cuvantarea sa a subliniat disponibilitatea si interesul celor prezenti de a lua parte la eveniment, importanta acestui proiect finantat din Fondul Social European si a multumit organizatorilor pentru implicarea lor activa in cadrul activitatilor proiectului.

Dupa prezentarea proiectului, moderatorul conferintei l-a prezentat pe beneficiarul proiectului si pe partenerul acestuia. Scopul acestei treceri in revista a fost de familiarizare a participantilor cu obiectivele propuse si rezultatele estimate ale proiectului.

In deschiderea evenimentului a luat cuvantul domnul Ion Popescu, presedinte al Confederatiei Sindicale Nationale Meridian, care a vorbit despre necesitatea si importanta implementarii acestui proiect in tara noastra. Un discurs important l-a avut domnul Ginu Toma, presedintele Federatiei Agricultorilor „Fermierul”, Manager al proiectului. Lista vorbitorilor a continuat cu consultantul pe probleme de dialog social in cadrul proiectului, domnul Ion Albu - presedintele executiv al Conferderatiei si domnul Octavian Chelemen, asistent local si dialog social in proiectu pentru Centrul Regional 4.

Domnul Ion Prioteasa, presedintele Consiliului Judetean Dolj, a transmis un mesaj de sustinere al proiectului in etapele sale de implementare, incurajand beneficiarul si partenerul acestuia sa continue accesarea de proiecte finantate din Fondul Social European. Domnul Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj a subliniat importanta dialogului social in situatiile succesiunilor de putere. In contextul dezbaterilor si-au facut remarcata prezenta reprezentantii in teritoriu ai partidelor politice. Interventia domnului Constantin Dascalu, deputat PDL, a fost una extrem de activa realizand un dialog real cu participantii.

Din partea patronatelor a vorbit domnul Dan Gheorghe, reprezentantul Confederatiei Patronale UGIR 1903.

Reprezentanti ai altor sindicate domnul Victor Peta, presedintele Blocului National Sindical Dolj, si domnul Ion Ionascu, presedintele Federatiei Sindicale Proprietarii, au subliniat importanta proiectului. Din partea ONG-urilor a luat cuvantul doamna Olivia Chiorascu, presedintele Asociatiei de Sprijin a Somerilor Dolj. In cadrul dezbaterilor au mai luat cuvantul domnul Adrian Burtescu, lider de sindicat in cadrul SAP Forta Legii si doamna Adriana Enache, asistent social in cadrul DGASPC Dolj.

Evenimentul s-a bucurat de participarea numeroasa a grupului tinta din cadrul proiectului, respectiv 85 de persoane, totalizand impreuna cu invitatii un numar de 145 de persoane prezente. Au mai participat reprezentanti ai mass-media, printre care putem aminti televiziuni precum 3TV, Oltenia Tv, GTv,Tele U Craiova, cat si reprezentanti ai presei scrise precum Cuvantul Libertatii, Editie Speciala, Oltenasul Online sau comunicatul de presa de pe pagina www.fortalegii.ro  

A fost accentuata importanta implicarii actorilor locali, a factorilor de decizie din teritoriu in acest proces de analiza, respectiv a participarii acestora in cadrul viitoarelor grupuri de lucru tematice.

Pe parcursul desfasurarii Conferintei Regionale Sud-Vest Oltenia de lansare a proiectului „Impreuna pentru Dezvoltarea Dialogului Social in Romania au fost distribuite catre participantii la eveniment materiale promotionale, mape, usb, pix, block-notes, pungi, carti de vizita si au fost afisate materiale publicitare cum ar fi fluturasi, afise si banner cu insemnele de identitate vizuala ale Secretariatului pe de o parte, iar pe de alta parte respectand insemnele de Identitate Vizuala elaborate de AM POS DRU, utilizand atat elementele necesare in vederea promovarii identitatii vizuale a Uniunii Europene si a POS DRU in Romania, cat si, in aceleasi linii, elementele de identitate vizuala ale organizatiilor care implementeaza proiectul.

Participantilor li s-au inmanat, inainte de intrarea in sala, cate o mapa de prezentare a conferintei care continea pe langa materialele promotionale si cate un formular de inregistrare a grupului tinta si unul de evaluare a Conferintei.

Materialele promotionale au fost distribuite pentru promovarea proiectului prin cresterea calitatii resurselor umane si din mediul rural, pentru promovarea Fondului Social European, pentru informarea publicului tinta cu privire la obiectivele si activitatile proiectului, cat si pentru crearea unei imagini pozitive, credibile a organizatiei beneficiar si a partenerilor implicati in proiect.

 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design