SINDICATUL PENTRU UNITATEA SALARIATILOR CFR CALATORI trage un semnal de alarma cu privire la situatiile care pot aparea daca nu se prevad si daca nu se vireaza la timp alocarile bugetare care permit functionarea SNTFC CFR Calatori SA. Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN in parteneriat cu Federatia Agro Propact si cu Sindicatul National al Lucratorilor din Pedologie si Agrochimie a organizat, vineri, 24 noiembrie 2017, la Muzeul Judetean Arges din Pitesti, dezbaterea cu tema:Dezvoltarea economica, sociala si culturala a zonelor rurale din Romania, eveniment care s-a desfasurat in ajunul manifestarilor dedicate Marii Uniri, dar si in contextul activitatilor nationale ce au marcat Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor.Dezbaterea de la Pitesti, a reunit aproximativ 150 de persoane din intreaga tara, reprezentanti sindicali din agricultura si din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Durabile si din institutiile subordonate acestui minister. Evenimentul s-a bucurat de o acoperire mass – media importanta, majoritatea televiziunilor de la nivel national si local, au transmis cele mai relevante aspecte dezbatute pe parcursul acestei activitati.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Luni, 26 martie 2012, in comuna Ogra din judetul Mures, echipa de implementarea a regiunii CENTRU din cadrul proiectului “Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania”, a organizat o masa rotunda pe tema dialogului social si a legislatiei care-l reglementeaza. Evenimentul a fost organizat la sediul primariei din comuna iar la discutii au participat 15 persoane, printre care domnii primar si viceprimar, intreprinzatori din regiune si salariati.

Echipa regiunii centru a fost reprezentata de: dl. Ion Buzatu, dl. Viorel HUTULEAC, dl. Florian BUZAN, dl.Mihai PARVAN.

Discutiile au fost deschise de domnul Florian BUZAN - Presedintele filialei Mures a Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, care a subliniat importanta proiectului in conditiile actuale, in care institutia dialogului social este erodata de o legislatie sociala neprielnica, ce contribuie la crearea unui climat de neincredere intre organizatiile sindicale, patronate si guvern.

Cu aceasta ocazie, s-a prezentat obiectivele proiectului si motivele pentru care este importanta implementarea acestuia in Regiunea de Dezvoltare CENTRU. Prin prezentarea facuta de membrii echipei regionale de proiect s-au pus in discutie modalitatile de dezvoltare a dialogului social si crearea formelor asociative in mediul rural, in scopul accesarii fondurilor europene. Participantii au semnalat aspecte referitoare la: lipsa unui cadru de reglementare eficient pentru cadastru, problemele de topometrie agricola, lipsa specialistilor in intocmirea dosarelor de finantare, simplificarea procedurilor, lipsa sistemelor de colectare si desfacere a produselor agricole, lipsa spatiilor de depozitare a productiei cerealiere.

Proiectul incurajeaza dezvoltarea structurilor si competentelor necesare ale organizatiilor sindicale dar si a altor actori ai societatii civile organizate la nivel local, pentru extinderea dialogului social la nivel local si regional si pentru implicarea tuturor actorilor locali in procesul de dezvoltare si reformare a dialogului social din Romania.

S-au prezentat instrumentele proiectului si s-a facut referire la legislatia sociala adoptata in mod arbitrar, fara a se tine cont de propunerile sindicatelor, patronatelor si ONG-urilor, insistandu-se in acest sens asupra legii dialogului social si a Codului Muncii. Noua legislatie care reglementeaza organizarea si functionarea sindicatelor creaza confuzie, descurajeaza si intimideaza actualii membri de sindicat sau lucaratorii ce ar dori sa-si constituie o organizatie de acest tip.  S-a ajuns in situatia in care este mai facila organizarea de sindicate in mediul privat decat in administratia publica. Lipsa dialogului nu poate sa aduca decat deservicii dezvoltarii economice si durabile si creaza conditiile favorabile aparitiei conflictelor sociale.

Domnul Buzan a mai subliniat aportul fiecaruia dintre liderii organizatiilor sindicale judetene la dezvoltarea si implementarea dialogului social in judetul Mures, colaborarea permanenta in cadrul actiunilor sindicale intreprinse in comun (mese rotunde, dezbateri, pichetari, mitinguri, etc.). A sustinut necesitatea coagularii miscarii sindicale din Romania in cel mult 2-3 structuri confederative nationale.

Domnul Ion BUZATU a prezentat un scurt istoric al dialogului social, atat in plan european cat si in plan national, si a subliniat carentele actuale ale dialogului social in Romania. Apoi, a prezentat proiectele si initiativele Federatiei Fermierul si a specificat faptul ca se realizeaza o evidenta a propunerilor legislative lansate in cadrul acestor dezbateri. Cu privire la preocuparile participantilor fata de diversele programe cu finantare europene, a prezentat pe scurt posibilitatile existente si a insistat asupra faptului ca accesarea fondurilor europene se realizeaza numai prin intermediul unor forme asociative.

Domnul Ioan MEGHESAN – primarul comunei, a facut o ampla prezentare a situatiei economico-sociale a comunei, situatia demografica si edilitara, precum si perspectivele de dezvoltare pentru perioada urmatoare. Spera ca dupa alegeri sa beneficieze de o sustinere financiara sporita, pentru a se putea realiza toate proiectele de dezvoltare propuse.

Apreciaza initiativa CSN Meridian si sustine in totalitate acest demers ce-si propune promovarea si impunerea dialogului social ca un instrument eficient, civilizat si modern pentru rezolvarea problemelor comunitatii.

Domnul primar a subliniat necesitatea accesarii proiectelor de dezvoltare locala, pentru care este nevoie sa se mobilizeze toate resursele materiale, inclusiv private, si a insistat asupra rolului intreprinderilor sociale care prin infiintarea lor, ar putea sa reprezinte un instrument concret de creare a noi locuri de munca pentru persoanele defavorizate.

Domnul Peter VINCZE – salariat, a reclamat lipsa capitalului initial la infiintarea unei afaceri, precum si dobanzile foarte mari la creditele pentru partea de co-finantare.

Doamna Simona-Marcela SANTA - reclama lipsa initiativei private, desi zona s-ar preta proiectelor din domeniul agricol. A subliniat lipsa locurilor de munca si propune asocierea in cooperative locale – modelul Cooperatiei Mestesugaresti. Din pacate imaginea negativa care persista asupra acestor forme de asociere, da loc la suspiciuni si teama pentru persoanele potential interesate sa constituie aceste tipuri de organizatii.

Domnul Ioan LANTOS a subliniat faptul ca in lipsa legii cadastrului, promisa de toate guvernarile, nu se pot evidentia terenurile din titlurile de proprietate care, in cele mai multe cazuri, sunt fragmentate in parcele mici si in numeroase situatii, unle suprafete dintr-un titlu se suprapun cu suprafete din alt titlu si alt proprietar, solutia instantelor judecatoresti nefiind agreata de propietari.

Domnul Petru LAZAR – intreprinzator privat, reclama aceleasi probleme expuse de ante-vorbitor. Sustine necesitatea creerii unui sistem cooperatist de colectare si desfacere a produselor agricole, acordarea de scutiri fiscale pentru cei ce investesc in unitati de procesare in mediul rural. Lipsa spatiilor de depozitare a produselor cerealiere obliga producatorii sa valorifice productia la preturi infime, care nu acopera nici macar costurile de productie.

Doamna Gabriela VODA - datorita lipsei specialistilor, autoritatile locale sau companiile private intampina dificultati in intocmirea dosarelor de finantare, motiv pentru care este nevoie sa existe proceduri simplificate si asistenta tehnica corespunzatoare pentru toate etapele aferente implementarii proiectelor cu finantare europeana.  

Domnul Ioan MEGHESAN – sunt imperios necesare strategii de dezvoltare locala pe termen lung cu stabilirea unor bugete multianuale certe.

Domnul Mihai PARVAN a atras atentia asupra numeroaselor fonduri puse la dispozitie statului roman, prin diverse programe, care sunt nerambursabile, si pentru care se manifesta deja un interes deosebit din partea celor din mediul rural.

De asemenea, a reclamat faptul ca problematica dialogului social este foarte putin abordata in mass-media din Romania.

A aratat ca lipsa dialogului social duce la masuri aberante privind restructurarea unor sectoare importante ale statului cum ar fi  politia, transporturile, armata, etc., si din pacate,  nu utilizam experienta altor tari din acest punct de vedere.

Prin legislatia de ultima ora, se constata o destructurare a sindicatelor, patronatelor, ONG-urilor, insa nu trebuie sa fim fatalisti ci sa luptam, ca prevederile din noua legislatie sociala,  nefavorabile lucratorilor si societatii civile sa fie indepartate. Proiectul ar putea sa contribuie in acest sens.

Dincolo de aceasta, este nevoie sa ne schimbam mentalitatea si sa intelegem ca nu ne mai putem lasa viata doar la mila statului.

 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design