90 de ani de la evenimentele sangeroase de la Lupeni din data de 6 august 1929
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Centrul Regional Sud Muntentia de implementare a proiectului “Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania”, a organizat miercuri, 22 februarie 2012, o dezbatere pe tema finantarii proiectelor conform Legii nr. 350 din 2005, la care au participat 25 de persoane reprezentand organizatii ale societatii civile si Consiliul Judetean Prahova.

Au avut prezentari:

  • dna. Iolanda Gheorghiu, presedinte Federatia ONG Muntenia,

  • dl. Adrian Nania, coordonator Centrul Regional 3 Sud Muntenia,

  • dl. Marius Nicolae, director executive, Directia Absorbtie Fonduri Europene,

Moderator: dna. Iolanda Gheorghiu, presedinte Federatia ONG Muntenia

La dezbateri au luat cuvantul urmatoarele persoane:

  • dna.Ileana Hardalas, director Program Finantare Fondul pentru Inovare Civica,

  • dna. Corina Barbu, presedinte Asociatia ATEENS,

  • dna. Ionut Marian Iancu, presedinte Asociatia “ Noi putem “ Campina,

  •  dna. Otilia Radu,  presedinte Asociatia Zonta Club.

Discutia a fost initiata de doamna Iolanda Gheorghiu, presedinte, Federatia ONG Muntenia, care a deschis lucrarile  printr-o prezentare a importantei voluntariatului tinerilor in asociatii, subliniind faptul ca  adolescentii si actiunile lor in regim de voluntariat reprezinta alternativa la decadere, oboseala, indiferenta si moarte sufleteasca.

Prin actiuni de voluntariat, adolescentii se identifica, se contureaza ca personalitate si ca indivizi, se formeaza, isi formeaza principii de viata, isi stabilesc prioritatile si obiectivele pentru propria viata. Pentru aceasta ei trebuie atrasi in asociatii si indrumati spre activitati civice, insa trebuie asigurate si resursele financiare derularii activitatilor.

Din nefericire, sursele de finantare sunt limitate la urmatoarele posibilitati: sponsorizari (aproape inexistente), contributii de 2% din impozitul pe venit (foarte putine) si alocari din bugetul local al Consiliului Judetean Prahova( sume foarte mici).

Masa rotunda a continuat cu interventia domnului Adrian Nania, Coordonator Centrul Regional 3 Sud Muntenia, care a adresat un cuvant de bun venit adresat tuturor invitatilor, dupa care acesta s-a referit la importanta proiectului la nivel national si regional, punand accent pe dezvoltarea competitiva a dialogului social in Romania. Totodata, domnul Adrian Nania a subliniat faptul ca aceasta dezbatere pe Legea nr. 350/2005 – privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes judetean, constituie o forma reala a dialogului social in Prahova si felicita ONG-urile pentru implicarea lor in viata de zi cu zi a cetatenilor comunitatii.

In continuare, a luat cuvantul domnul Marius Nicolae, director executiv Directia Absorbtie Fonduri Europene a Consiliului Judetean Prahova, care a prezentat un Raport cu privire la contractele de finantare nerambursabila incheiate in cursul anului fiscal 2011, conform prevederilor Legii nr. 50/2005. Conform acestui raport, in judet au fost alocati 58.276,49 lei unui numar de 5 asociatii care au avut proiecte eligibile, pe domeniile educatie si cultura, tineret si sport, protectia mediului, sanatate, economia sociala si drepturile omului.

Evenimentul local a continuat cu prezentarea facuta de doamna Ileana Hardalas, director Program Finantare Fondul pentru Inovare Civica, care vorbit despre cateva proiecte ce pot servi ca model pentru finantarea activitatilor de voluntariat: 

1. Finantator : Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (CEE Trust)

  • apel de proiecte se adreseaza Cehiei, Slovaciei si Romaniei. In ceea ce priveste tara noastra, Fondul va finanta proiecte care:

  • se propun masuri inovative care sa atraga interesul, sa dezvolte si sa implice in actiuni concrete societatea civila neorganizata (spre ex: bloggeri, activisti in cadrul retelelor sociale, grupuri cetatenesti, studenti, etc.) si care sa coaguleze initiative de sustinere;

  • se propun solutii functionale de advocacy pentru a raspunde la cele mai importante probleme cu care se confrunta societatea civila si societatea romaneasca (spre ex: efectele crizei economice asupra vietii sociale si civice).

 2. Finantator: Comisia Europeana                                                                                          

Buget : 20.975.000 de euro

Eligibilitate: Sunt eligibile proiectele realizate printr-un parteneriat intre minimum 2 organizatii (aplicantul si un partener) din state membre diferite.

Prioritati :

  • sa promoveze drepturile copiiilor (RoC);

  • sa lupte impotriva xenofobiei, rasismului si antisemitismului (RXAS);

  • participare la viata democratica a UE (DEMO);

  • sa sensibilizeze opinia publica fata de cetatenia europeana si drepturile care revin cetatenilor si sa identifice obstacolele in exercitarea acestora (ITES);

  • sa sensibilizeze si sa imbunatateasca cunoasterea regulilor UE privind libera circulatie, in particular fata de directiva 2004/38/CE (GRATUIT);

  • sa faciliteze schimbul de cunostinte si bune practici privind dobandirea si pierderea cetateniei UE (BPoC);

  • sa faca fata dezechilibrelor intre sexe in participarea la alegerile Parlamentului European (GEND).

A urmat interventia doamnei Corina Barbu, presedinte Asociatia ATEENS din Liceul N. Stanescu, care a prezentat pe scurt problemele cu care se confrunta organizatia. Proiectul asociatiei  “ Sunt ce vreau sa fiu ! “ avand ca obiectiv realizarea unei campanii de informare asupra consumului de plante etnobotanice si inregistrarea pe termen mediu a limitarii consumului de etnobotanice in randul tinerilor, a primit conform Legii nr. 350/2005, suma de 13.525 lei.

Domnul Ionut Marian Iancu, presedinte Asociatia “ Noi putem “ Campina, informeaza ca in perioada 1 martie - 31 mai 2011, Asociatia " Noi Putem" - Campina a desfasurat in cadrul proiectului "Micul Informatician" finantat prin programul Tineret in Actiune”, un curs de initiere pentru utilizarea calculatorului. Proiectul s-a adresat tinerilor din familii monoparentale, de etnie rroma sau tineri cu dezabilitati, din segmentul de varsta 18-28 ani, proveniti din 7 localitati din mediul rural - Banesti, Bobolia, Breaza, Cornu, Poiana Campina, Provita de Jos, Provita de Sus .

Pe o perioada de 3 luni ( 01.03- 31.05.2011 ) la Scoala Generala Nr. 7 din Campina, tinerii au dobandit si aprofundat abilitati si competente in lucru cu calculatorul.  Deasemenea, cu ajutorul psihologului, tinerii au putut sa isi infranga timiditatea, sa socializeze, sa comunice mai bine intre ei.

Au participat la cursul de initiere un numar de 81 de tineri proveniti din comunitatile locale ale judetului Prahova. Activitatea de predare a apartinut in totalitate formatorului, dupa un suport de curs exact si bine stabilit. 

Doamna Otilia Radu, presedinte Asociatia Zonta Club a prezentat obiectivele organizatiei pe care o conduce. Zonta International este o organizatie globala de directori si profesionistii care lucreaza impreuna pentru a promova statutul femeii in intreaga lume, atat prin activitati de advocacy cat si prin actiuni la locul de munca. Zonta International militeaza pentru o lume in care fiecare femeie este capabila sa atinga potentialul ei deplin. Intr-o astfel de lume, fiecare femeie are acces la educatie, asistenta medicala, juridica si economica si la toate resursele, pe o baza de egalitate cu barbatii. Intr-o astfel de lume, nici o femeie nu traieste in teama de violenta.


Sinteza discutiilor:

  • Necesitatea promovarii unui ,,Ghid al solicitantulul” -  privind solicitarea si atribuirea unor finantari nerambursabile din fonduri publice, potrivit Lege nr. 350/2005 la nivel Consilii Judetene si Consilii locale;

  • Pentru a contribui la cresterea increderii societatii civile in procesul democratiei participative, precum si pentru a stimula interesul autoritatilor pentru promovarea participarii civice dar si pentru consolidarea transparentei proceselor deliberative din spatiul public, se propune instituirea unei proceduri minimale unitare de consultari publice, la nivelul tuturor autoritatilor publice;

  • Informarea periodica a ONG – urilor privind modalitatile de finantare a proiectelor din fonduri europene.
 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design