Federatia Agro Propact a organizat la Tulcea, vineri, 14 iulie 2017, un atelier la care au participat reprezentanti ai Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale M.A.D.R si salariati din cadrul Oficiilor judetene pentru Studii Pedologice si Agrochimice O.S.P.A. Cu acest prilej, domnul Costel Ichim, Presedintele Federatiei Agro Propact, le-a prezentat participantilor actiunile si succesele obtinute de Federatie cu sprijinul CSN MERIDIAN si al MADR, in ceea ce priveste recunoasterea reala a statutului profesional al salariatilor OSPA, aceasta traducându-se intr-o salarizare corespunzatoare conform competentelor si utilitatii activitatii. Domnul Maricel Floricel Dima, Secretar de Stat in cadrul MADR, a transmis mesajul domnului Ministru, prin care s-au asigurat salariatii OSPA de sprijinul si recunoasterea ministerului. Domnul Dima a solicitat accelerarea activitatii pentru parcelarea pasunilor, precum si o mai mare implicare a OSPA in utilizarea fondurilor europene. Dumitru Fornea, reprezentantul CSN MERIDIAN in Comitetul Economic si Social European, a prezentat mesajul domnului Ion Popescu, presedintele confederatiei.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Echipa de implementare a Proiectului “Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania”, a organizat , marti, 28 august 2012, in Sala de sedinte a Primariei municipiului Alexandria, Conferinta judeteana cu tema “Prioritati economice si sociale in judetul Teleorman”, la care au participat 67 de persoane, reprezentand factori de decizie la nivel local, agricultori, organizatii sindicale si patronale.

Pe parcursul evenimentului au avut interventii urmatoarele persoane:

Ion Popescu, presedinte C.S.N Meridian; Gheorghe Albu, secretar de stat Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale; Carmen Daniela Dan, subprefect Judetul Teleorman; Maria Ursu, manager proiect;Adrian Nania, Coordonator Centrul Regional 3 Sud Muntenia;Ion Oproiu, Asistent local 3 – formare si dialog social;

Moderator: Adrian Nania, Coordonator Centrul Regional 3 Sud Muntenia;                       

La dezbateri au luat cuvantul urmatoarele persoane: 

  • Gheorghe Albu, secretar de stat Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale,

  • Adrian Florescu, deputat de Teleorman,

  • Ion Pana, lider CNSRL Fratia – filiala Teleorman,

  • Adrian Petre, liderul Sindicatului din Casa de Asigurari de Sanatate,

  • Aurelia Burghiu, director Directia Juridica din Ministerul Sanatatii,

  • Ion Molea, agricultor,

  • Ilie Botorogeanu, lider sindical  Federatia Agricultorilor Fermierul,

  • Marian Radu, director PNDR,

  • Nicolae Duna, viceprimar comuna Buzesti.


Minuta conferintei judetene

Cuvantul de salut al beneficiarului proiectului “Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania ” a fost prezentat de domnul Ion Popescu, presedintele Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN care a multumit asistentei pentru participarea numeroasa la Conferinta Judeteana si in mod deosebit domnului Gheorghe Albu,  secretar de stat Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru disponibilitatea de a participa la acest eveniment si  doamnei Carmen Daniela Dan, subprefect Judetul Teleorman, pentru sprijinul acordat organizarii acestei conferinte. In continuare, domnul Popescu a facut un rezumat al proiectului si al rezultatelor obtinute in cadrul acestuia. A subliniat rolul important pe care il are dialogul social in identificarea problemelor comunitatilor si solutionarea neconflictuala a acestora, prin parteneriat si prin implicarea actorilor sociali reprezentativi.

Doamna Carmen Daniela Dan, subprefectul Judetului Teleorman, a prezentat un cuvant de salut participantilor, subliniind necesitatea dialogului social mai ales la nivel local,in cadrul Comisiei de Dialog Social, unde atat membrii comisiei cat si invitatii pot sa-si expuna punctele de vedere asupra temelor de interes pentru organizatiile partenerilor sociali reprezentate la discutii.

Secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, domnul Gheorghe Albu, a salutat prezenta numeroasa a participantilor, precizand ca domnia sa raspunde de dialogul social in cadrul ministerului. Saluta initiativa de a se organiza o conferinta la nivel judetean si considera ca prin astfel de intalniri se pot gasi solutii si rezolvari pentru problemele comunitatilor locale.

Domnul deputat Adrian Florescu a mentionat ca, in calitatea pe care o are de parlamentar, va urmari cu interes interventiile participantilor, va prelua propunerile legislative relevante din cadrul dezbaterilor si le va promova la nivelul Camerei Deputatilor.

Domnul Ion Pana, lider CNSRL Fratia, filiala Teleorman, a tinut sa sublinieze faptul ca judetul Teleorman este eminamente agrar, agricultura fiind practicata de foarte multi fermieri. Saluta initiativa celor doua organizatii sindicale de a realiza cadrul necesar unei astfel de dezbateri, cu factori de decizie din  Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale,  in prezenta reprezentantilor autoritatilor locale si ai fermierilor.

Conferinta a continuat cu interventia doamnei Maria Ursu, managerul de proiect, care a facut cateva aprecieri cu privire la implementarea Proiectului „Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania”  din perspectiva obiectivelor principale POSDRU: egalitatea de sanse, dezvoltarea durabila si abordarea interregionala; Astfel, proiectul are o durata de 36 luni, are extindere la nivel national, atat in mediul urban, cat si in mediul rural. Proiectul prevede organizarea a 450 de evenimente locale si mese rotunde iar la sfarsitul proiectului se vizeaza ca cele 7 centre regionale sa functioneze ca si Centre de dialog social. Elementul de noutate al proiectului il reprezinta faptul ca, prin implementarea sa, se doreste extinderea procesului de dialog social si in mediul rural, acolo unde acesta nu este institutionalizat si prea putin dezvoltat.

Domnul Ion Oproiu, Asistent formare si dialog social in cadrul Centrului Regional Sud-Muntenia,  a prezentat „Punctul de vedere al CSN Meridian cu privire la proiectul de Lege a sanatatii” mentionand printre altele:

descentralizarea administratiei sanitare (directiile sanitare judetene si casele judetene de asigurari de sanatate);

 scoaterea fondului de asigurari de sanatate de sub jurisdictia Ministerului de Finante si trecerea lui, impreuna cu activitatea de colectare a contributiei de asigurari de sanatate, la casele de asigurari de sanatate;

autonomia caselor de asigurari de sanatate;

delimitarea foarte clara a surselor si directiilor de finantare pentru asistenta medicala spitaliceasca;

standardizarea urgentelor medico-chirurgicale;

definirea pachetului minimal de servicii medicale, care se acorda persoanelor sarace si care nu pot plati asigurarile de sanatate;

definirea si standardizarea pachetului de servicii medicale de baza, care se acorda celor asigurati;

separarea serviciilor medicale de urgenta, impreuna cu pachetul minimal cat si a celui bazat de servicii medicale (finantate integral de la bugetul de stat), de serviciile medicale (complementare sau suplimentare) finantate de catre casele private de asigurari de sanatate.

Domnul Adrian Petre, liderul Sindicatului din Casa de Asigurari de Sanatate, face aprecieri pozitive asupra expunerii domnului Ion Oproiu si este de acord cu punctul de vedere prezentat, cu cateva completari. Multumeste doamnei subprefect pentru ideile prezentate privind dialogul social si precizeaza ca “in ultimii trei ani dialogul social a fost sublim, dar a lipsit cu desavarsire”. Cat priveste proiectul de lege a sanatatii, daca se aproba, cca. 80% din populatie va ramane fara servicii medicale. Sistemul de sanatate trebuie sa ramana in principal unul de stat, dar asta nu exclude si posibilitatea mixarii cu zona privata, insa privatizarea trebuie facuta treptat, ca in Germania. Regionalizarea nu este benefica pentru ca ar fi decalaje mari intre judete, de genul „Prahova poate lua majoritatea fondurilor, daca regiunea este la Ploiesti, in timp ce Teleorman nu mai ramane cu nimic”. Domnia sa sustine ca sistemul de sanatate trebuie depolitizat in totalitate.

Domnul deputat Adrian Florescu intervine si precizeaza ca trebuie facut ceva pentru ca nu mai sunt bani pentru finantarea sistemului.                 In situatia in  care sindicatele nu sunt de acord cu proiectul de lege, trebuie gasite solutii, pentru ca din 1990 pana astazi bugetul a crescut de 10 ori, in timp ce calitatea serviciilor a scazut constant de-a lungul timpului.

Domnul Adrian Petre, replica si subliniaza ca sistemul are destui bani, numai ca se fura din fonduri. Militeaza pentru autonomia caselor care sa colecteze banii de la contribuabili. Spre exemplu trebuie facut ceva cu mafia medicamentelor, pentru ca nu este normal ca acestea sa fie de noua ori mai scumpe ca in Europa.

A urmat interventia domnului Ion Pana - lider CNSRL Fratia, filiala Teleorman, care a tinut sa sublinieze faptul ca in Romania, Sistemul de sanatate trebuie sa fie reglementat pe principiul solidaritatii sociale, asa cum prevede Constitutia. Considera ca prin regionalizare vor fi favorizate doar marile orase si unele judete.

Doamna Aurelia Burghiu, director Directia Juridica din Ministerul Sanatatii, este de acord in principiu cu antevorbitorii, in sensul ca administrarea trebuie facuta de stat si ar trebui implicate mai mult consiliile locale si judetene care au bugete proprii si pot finanta unele activitati in sistem. Legea ar trebui sa fie una sociala, care sa inlature inechitatile existente.

Domnul Gheorghe Albu, Secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, in alocutiunea domniei sale, a facut o serie de referiri la domeniul agricol, considerand ca agricultura, alaturi de sectorul energetic ar  trebuie sa fie prioritate nationala, si in consecinta, finantata corespunzator. MADR a inceput discutiile cu UE pentru modificarea programelor agricole, in sensul suplimentarii fondurilor pe masura 3.2.2 cu inca 200 mil.Euro; se pregatesc negocierile pentru finantarea europeana a agriculturii pentru perioada 2014-2020, cu cca. 14 mlde Euro; prioritatea in agricultura trebuie sa fie refacerea sistemului de irigatii pentru care se vor aloca 400 mil. Euro; fondurile derulate prin APIA Arges au vizat 38.000 de beneficiari, adica peste media la nivel national; pentru agricultura ecologica mai exista fonduri suficiente, numai 10% din bani fiind absorbiti;  Judetul Teleorman a primit 450.000 Euro pentru programul national de reconversie-replantare; legea Camerelor Agricole a fost publicata, cu termen de implementare 17 octombrie si de curand a fost semnat Ordinul ministrului de aplicare, deci se pot face alegeri locale. Regreta faptul ca de fata nu sunt si reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice cu care se incearca evaluarea efectelor secetei; considera ca sunt probleme care trebuie rezolvate cu MFP si citeaza pe un taran din Constanta care a afirmat ca: „cea mai mare calamitate nu o reprezinta seceta, ci Fiscul din Romania”. In continuare, domnia sa prezinta demersurile pe care le-a facut la MFP pentru reducerea taxelor si impozitelor pentru agricultori; se fac referiri si la lipsa unor piete de desfacere pentru producatori.

Domnul Ginu Toma – presedinte Federatia Agricultorilor Fermierul, apreciaza ca materialul prezentat este foarte bine structurat si mentioneaza ca organizatia pe care o conduce a promovat importanta fondurilor europene  destinate agriculturii si a acordat asistenta agricultorilor si fermierilor pentru accesarea de fonduri. Federatia a militat pentru promovarea formelor de asociere (asociatii de producatori, GPL-uri). Dansul subliniaza ca exista o mare problema cu desfacerea produselor, motiv pentru care acum sunt regretate fostele ILF-uri.

Domnul Ilie Botorogeanu, lider sindical  Federatia Agricultorilor Fermierul, apreciaza ca domnul secretar de stat ar fi un lider sindical desavarsit, in sensul in care se plange de MFP. Intreaba daca MADR si MFP fac parte din acelasi guvern?

Domnul deputat Adrian Florescu, intervine si  precizeaza ca Romania trebuie sa performeze in agricultura, iar economia judetului Teleorman este axata pe acest domeniu. Daca la fermele mici, de 100-300 ha mai sunt probleme cu partea de finantare si cu desfacerea produselor, la fermele mari problema o constituie evaziunea fiscala.

Domnul Marian Radu ,director PNDR, in interventia sa a precizat urmatoarele: masura 3.1.2 se deschide si are ca prioritate sistemul medical (cabinete medicale rurale) fondurile alocate fiind de maxim 200.000 Euro/proiect; pentru irigatii incepe o sesiune de 60 mil.Euro (max. 1 mil. Euro/proiect nerambursabili) cu beneficiari UAI si federatii; masura 2.2.1 privind perdelele forestiere este in curs de demarare, la fel ca si masura 1.4.2 privind sprijinul Grupurilor de Producatori, unde se vor aloca 390.000 Euro/5 ani de functionare.

Domnul Nicolae Duna, intreba care este ratiunea ca baza de calcul pentru impozitatrea profitului realizat de agricultori sa fie de 600 kg la hectar ? Domnul Marian Radu a prezentat in detaliu modalitatile de calcul ale taxelor si impozitelor pentru producatorii agricoli.

Conferinta judeteana s-a finalizat cu cuvantul de inchidere al  domnului Adrian Nania, care a multumit participantilor pentru dezbaterea care a avut loc si a asigurat ca prin Centrul Regional 3 pot obtine informatii utile pentru institutiile pe care le reprezinta cei prezenti. Domnia sa precizeaza ca CR3 isi propune ca in anul 2013 sa organizeze in Judetul Teleorman un numar de 6 evenimente, 3 in mediul urban si 3 in rural; pentru aceasta asteapta propuneri din partea celor prezenti pentru diferite teme de dezbatere.

 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design