SINDICATUL PENTRU UNITATEA SALARIATILOR CFR CALATORI trage un semnal de alarma cu privire la situatiile care pot aparea daca nu se prevad si daca nu se vireaza la timp alocarile bugetare care permit functionarea SNTFC CFR Calatori SA. Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN in parteneriat cu Federatia Agro Propact si cu Sindicatul National al Lucratorilor din Pedologie si Agrochimie a organizat, vineri, 24 noiembrie 2017, la Muzeul Judetean Arges din Pitesti, dezbaterea cu tema:Dezvoltarea economica, sociala si culturala a zonelor rurale din Romania, eveniment care s-a desfasurat in ajunul manifestarilor dedicate Marii Uniri, dar si in contextul activitatilor nationale ce au marcat Ziua internationala pentru eliminarea violentei impotriva femeilor.Dezbaterea de la Pitesti, a reunit aproximativ 150 de persoane din intreaga tara, reprezentanti sindicali din agricultura si din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Durabile si din institutiile subordonate acestui minister. Evenimentul s-a bucurat de o acoperire mass – media importanta, majoritatea televiziunilor de la nivel national si local, au transmis cele mai relevante aspecte dezbatute pe parcursul acestei activitati.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN a organizat la data de 27 septembrie 2012, in municipiul Resita, la Sala de sedinte a Consiliului judetean Caras-Severin, o conferinta la care au participat 53 de persoane, (reprezentanti ai organizatiilor partenerilor sociali, ai autoritatilor locale, parlamentari, mass-media), impreuna cu care s-au dezbatut problemele sistemului de invatamant la nivel local si national, privatizarea CFR Marfa, situatia dialogul social, provocarile pentru mediul inconjurator si sanatatea oamenilor din Caras Severin ca urmare a abandonarii activitatilor miniere.


Evenimentul a facut parte din planul de activitati pentru implementarea Proiectului”Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania”


In deschiderea conferintei a luat cuvantul domnul Ion Popescu, presedintele CSN Meridian, adresand un cuvant de bun venit tuturor participantilor si a multumit oficialitatilor orasului pentru gazduire.

Domnul Popescu a prezentat  pozitia confederatiei cu privire la  transporturile feroviare pe calea ferata din Romania considerand ca acestea au reprezentat motorul activitatilor economice in secolul 20.

In anul 2012, nu avem niciun motiv sa consideram ca era acestui mod de transport a apus. La nivel global, european si national, in contextul dezbaterilor privind schimbarile climatice si dezvoltarea durabila, se vorbeste despre necesitatea promovarii unor moduri de transport cu emsii scazute de gaze cu efect de sera, pentru diminuarea impactului asupra mediului inconjurator si ameliorarea conditiilor de viata ale populatiei.

Transportul feroviar de marfa si pasageri se califica a fi unul dintre cele mai sustenabile moduri de transport datorita urmatorilor indicatori :

  • Eficienta energetica – consumul  de energie pe unitate de transport este de aproximativ 6 ori mai mic decat la transportul auto;

  • Utilizarea terenului – terenul ocupat de o cale ferata ocupa numai 60% din terenul necesar pentru transportul rutier, cu aceeasi capacitate de transport;

  • Poluarea mediului – volumul poluantilor emanati in atmosfera pe unitatea de transport este  numai 1/10 fata de celelalte mijloace de transport;

  • Siguranta circulatiei - transportul feroviar este  incotestabil mai sigur decat cel rutier. Numarul accidentelor soldate cu morti si raniti este cel mai mic dintre toate modurile de transport;

  • Coieziune sociala – acoperirea nationala a retelei creaza posibilitatea deplasarii cetatenilor la tarife accesibile, dar si transportul marfurilor ca materii prime pentru economie sau ca produse de consum pentru populatie;

  • Decongestionarea sistemului de transport – reducerea blocajelor in trafic conduce la obtinerea de avantaje economice, sociale si o mai buna protectie a mediului;

Mai mult, sistemul de transport feroviar contribuie la satisfacerea nevoilor de aparare ale tarii prin asigurarea rezervelor si capacitatilor necesare indeplinirii sarcinilor de mobilizare in caz de calamitati sau razboi. In acest sens, Strategia de Securitate Nationala a Romaniei subliniaza ca sistemul de transport feroviar  face parte din „infrastructura critica” a tarii.”

Dupa prezentarea pozitiei Confederatiei Nationale sindicale Meridian cu privire la transportul pe calea ferata intervine domnul Apostu Mitica, presedintele Aliantei Sindicatelor Miscare Comercial Timisoara, care face o prezentare comparativa a situatiei transporturilor feroviare, intre multe state din Uniunea Europeana, ce in ultimi ani au investit foarte mult in acest mod de transport si Romania care in acesti ani doar a privatizat, a subfinantat si a capusat CFR Marfa si CFR Calatori. Cele doua societati de stat, sub ochii autoritatilor, au ajuns sa le scada parcul de vagoane si de mijloace de remorcare, trenurile sa circule mai rar si cu mai putine vagoane, vagoanele existente sa fie uzate, fapt ce a condus ca serviciile acestora sa nu mai fie atractive pentru clienti (calatori si societati). Referitor la dorinta guvenului de a  privatiza CFR MARFA deoarece se considera ca este neprofitabila, domnul  Apostu Mitica – presedintele Aliantei Sindicatelor MC Timisoara se declara total impotriva acestei idei. Prin aplicare unui pachet de cateva masuri ce stau la indemana guvernului, CFR Marfa si-ar reveni in cel mai scurt timp si ar devein o fabrica de bani pentru stat. In Ungaria s-a incercat acelasi experiment cu cativa ani inainte cand s-a incercat privatizarea MAV iar acum guvernul maghiar se chinuie sa adune bani sa o rascumpere. Sindicatele feroviare nu pot sta cu mainile in san deoarece considera ca incercarea privatizarii CFR Marfa este o actiune pripita si este o mare greseala pe care statul roman este pe punctul de a o comite.

Doamna Ursu Maria, Managerul Proiectului ”Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania”, face o prezentare a proiectului subliniind faptul ca dialogul social este un cadru care ne ofera posibilitatea de a pune in el ceea ce ne intereseaza pe noi, sa punem in discutie problemele noastre, sa facem in asa fel incat opiniile, parerile noastre, punctul nostru de vedere, mai ales daca este un punct de de vedere sustinut, sa fie luate in considerare. Proiectul este dezvoltat de CNS Meridian impreuna cu Federatia Agricultorilor Fermierul avand doua directii pentru promovarea dialogului social: prima, este de crestere a capacitatilor proprii ale celor doi parteneri prin crearea a sapte centre regionale functionale, iar a doua directie, este de a promova dialogul social in medii in care acesta nu se manifesta inca (de exemplu, in mediu rural).

In continuare, domnul Ion Popescu, Presedintele CSN Meridian comunica faptul ca doamna ministru Ecaterina Andronescu desi a dorit sa vina la acesta conferinta nu a putut sa ajunga, justificat, dar ca si-ar dori un punct de vedere din judetul Caras Severin cu privire la liceele tehnologice, agricole, silvice si  profesionale. Sunt invitati astfel la cuvant directorii de scoli si inspectorii din invatamant.

Domnul Bogdan Daniel, Director la Liceul Tehnologic Mihai Novac (care dispune de 25 de Clase in care invata 750 de elevi, pe diferite specializari) descrie problemele cu care se confrunta aceasta unitate de invatamant. Cea mai importanta problema este ca de cativa ani s-a inceput modernizarea liceului cu o valoare de 18,5 mil lei dintre care s-au platit aproximativ 7 mil lei. Exista lucrari efectuate, dar neplatite, in valoare 863 mii lei. Datorita lipsei finantarii nu se poate finaliza modernizarea si atunci pentru a putea continua activitatea, liceul lucreaza cu program si dupa masa, acest lucru fiind un inconvenient, mai ales pentru elevii care vin din mediul rural, fapt ce se reflecta si in rezultatele lor. In ultimi 2 ani promovabilitatea la bacalaureat a fost de 0 (zero) %. Anul acesta au luat totusi bacalaureatul cativa. Daca s-ar finaliza lucrarile activitatea s-ar putea desfasura in conditii mai bune.

Doamna Zvarici Maria,Vicepresedinte, Federatia Educatiei Nationale, sustine argumentele cu privire la bacalaureatului tehnologic si comunica faptul ca astepta propuneri de la toate liceele pentru a le putea prezenta doamnei ministru Ecaterina Andronescu la urmatoarele intalniri.

Subprefectul este de acord cu balaureatul tehnologic intrucat in ultimi ani rezultatele la examenul de bacalaureat au fost foarte slabe. Nu este de accord cu privatizarea CFR Marfa considerand ca prin dialog social si cu implicarea organizatiilor sindicale se va putea convinge guvernul ca privatizarea nu reprezinta cea mai buna solutie.

Doamna Tatomir Maria, Director General in Ministerul Agriculturii considera ca ar fi de bun augur infiintarea scolilor in mediu rural intrucat Romania resimte lipsa de specialisti in mediu agricol. Degeaba suntem o tara cu suprafete arabile intinse, daca nu avem specialisti agricoli care sa stie sa le cultive. Asa ajungem sa mancam produse agricole din import. Sustine de asemenea bacalaureatul tehnologic considerand ca ar fi un balon de oxigen pentru tineretul din mediu rural care nu isi doreste neaparat sa faca o facultate.   

O alta tema dezbatuta la conferinta judeteana Caras Severin a fost cea a sanatatii, unde domnul Danila Milos, reprezentant al Directiei de Sanatate Publica Caras Severin, a prezentat problemele spitalelor (aparatura medicala invechita, spitale degratate, etc) si a salarizarii slabe a personalului medical de stat care a dus la un exod de personal catre tarile Uniunii Europene.  

A urmat apoi interventia dlui. ing. Iacob Chisarau, ce a prezentat problemele cu care se confrunta fosta exploatare miniera cuprifera de la Moldova Noua, din sudul judetului Caras-Severin. Incepand din anul 2006, subventiile pentru extragerea minereurilor neferoase s-au sistat, aproape tot personalul a fost disponibilizat. La ora actuala mai lucreaza aproximativ 50 de persoane care au in cea mai mare parte sarcini administrative sau sunt implicati in actiuni de inchidere a minei si reabilitarea mediului inconjurator.

S-a incercat o asociere sau o inchiriere a capacitatilor. S-a reusit atragerea unui consortiu de firme care s-a angajat sa investeasca 50 mil  de euro, dar contractul nu a durat decat un an, deoarece nu i se garanta nici un fel de prioritate la privatizare. Datorita acestui fapt, dar si din cauza ca in 2008, pretul  cuprului a scazut la jumatate, AVAS a devenit propietarul MOLDOMIN-ului iar asociatul privat a plecat onorandu-si totusi obligatiile. Chiar si in aceste conditii, societatea a mai rezistat inca aproape un an de zile dupa care ANAF a cerut intrarea in faliment si lichidarea societati. S-a dat o hotarare judecatoreasca si lichidatorul a hotarat ca pentru recuperarea creantelor sa se taie instalatiile si sa se valorifice la fier vechi, ceea ce s-a si intamplat.

Presedinte CSN Meridian intervine si subliniaza ca acest gen de privatizare nu se doreste. Nu se doreste ca si CFR Marfa sa pateasca acelasi lucru, asigurand ca ideile principale desprinse cu ocazia acestei conferinte vor fi aduse la cunostiinta autoritatilor statului.

Fara transport, fara agricultura, fara invatamant si fara  sanatate, nu este posbil sa te dezvolti, ca tara, ca popor.

La final, domnul Ion Popescu, reitereaza importanta implicarii partenerilor sociali locali si a factorilor de decizie din teritoriu, în procesul de dialog social, pentru identificarea celor mai bune solutii de dezvoltare economica si sociala in judetul Caras – Severin.  

 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design