Liderii Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor CFR Calatori (SUS CFR Calatori) s-au intalnit luni, 9 octombrie 2017 cu Ministrul Transporturilor pentru a-i prezenta propunerile privind mentinerea profitabilitatii sistemului de transport feroviar de calatori de stat si masurile necesare corectarii disfunctionalitatilor sistemice ce erodeaza increderea pasagerilor care utilizeaza serviciile SNTFC CFR Calatori SA. La intalnirea de la sediul Ministerului Transporturilor, domnul Ion POPESCU - Presedintele CSN MERIDIAN, domnul Rodrigo Gabriel MAXIM - Presedintele SUS CFR Calatori, impreuna cu alti lideri ce reprezinta cei peste 3000 de membri ai SUS CFR Calatori, salariati ai SNTFC CFR Calatori SA, au inaintat si prezentat domnului Alexandru Razvan CUC – Ministrul Transporturilor o nota cu revendicari sindicale.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Conferinta regionala de inchidere a Proiectului “Impreuna pentru Dezvoltarea Dialogului Social in Romania” pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, s-a desfasurat, joi, 3 octombrie 2013, la Sala „Calistrat Hogas” din Palatul Administrativ, municipiul Piatra Neamt.

La conferinta au participat in jur de 93 de persoane. Printre institutiile si persoanele care au fost reprezentate sau au participat la dezbateri: Consiliul Judetean Neamt, Institutia Prefecului Neamt, Institutia Prefectului Botosani, Primaria Bicaz, OIR POSDRU NE, ST CFR Piatra Neamt, STFC Iasi, SA Trei Sate, Primaria Ceahlau, Primaria com. Negresti, Primaria Roman, Primaria com. Alexandru cel Bun, Primaria com. Bira,  Primaria com. Horia, Primaria com. Girov, Primaria com. Zarnesti, Uniunea Judeteana CNSLR Fratia Neamt, CNS Cartel Alfa – Filiala Neamt, Confederatia Patronatul Roman, Agentia pentru Protectia Mediului Neamt, Direactia Regionala de Statistica Neamt, Inspectoratul Teritorial de Munca Neamt, Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Neamt, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – sucursala Neamt, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Neamt, Oficiul de Studii Pedologice si Agrochimice, Administratia Bazinala de Apa Siret, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Neamt, Sectia Drumuri Nationale Piatra Neamt, Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare – filiala Neamt, SC Agrolact SRL, SC Agrodrinks SRL, Sindicatul Liber al Statiei CFR Roznov-Neamt,


Principala tema pusa in dezbatere in cadrul conf. regionale de inchidere a proiectului:

  • „Raportul final de evaluare 2010-2013 a Centrului Regional Nord-Est, cu privire la implementarea Proiectului: Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania, in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est” 

Tema subsecventa abordata cu ocazia conferintei regionale de inchidere a proiectului:

  • “Politica industriala 2014 – 2020 si dezvoltarea regionala durabila”


Au facut parte din prezidiu si au avut interventii:

  • Dl. George Lazar, Institutia Prefectului Neamt

  • Dl.Ion Albu, Consultant dialog social

  • Dl. Costel Ichim, Vicepresedinte Federatia Agricultorilor Fermierul

  • Dl. Gabriel Nastase, Prof. Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

  • Dl. Dumitru Fornea, Consultant advocacy si concepte

Au intervenit in dezbateri:

  • Dna. Viorica Afrasinei, Director Cancelarie, Institutia Prefectului Botosani,

  • Dl. Corneliu Danaila, Directia Regionala de Statistica Neamt

  • Dl. Sirghe Ioan,  CFR Calatori Neamt

  • Dl. Mihaila Stelian, Sistemul de Gospodarire al Apelor Neamt

Echipa regionala:

  • Dl. Costel Ichim, Vicepresedinte Federatia Agricultorilor FERMIERUL;

  • Dna. Sabina Pricop, asistent local financiar si baze de date;

  • Dna. Alisa Boghitoiu, asistent local comunicare si evenimente;

  • Dl.Gavrila Gheorghe, asistent local formare si dialog social. 


In deschiderea  conferintei, domnul Ion Albu a adresat participantilor un salut de bun venit la conferinta regionala de inchidere a proiectului „ Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania” si a multumit pentru sprijinul pe care l-a primit din partea Consiliului Judetean Neamt si a Institutiei Prefectului, la organizarea evenimentului. Dupa cuvantul de deschidere a facut o prezentare in detaliu a obiectivelor generale ale proiectului si a rezultatelor obtinute in cei trei ani de implementare in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Temele abordate si dezbatute pe parcursul celor trei ani:

  • Dialogul social in contextul procesului de regionalizare;

  • Dezvoltarea regionala si fondurile europene in perspectiva 2014 – 2020;

  • Agricultura si proiectele europene in contextual regionalizarii;

  • Politica Agricola Comuna  a UE si impactul acesteia asupra agriculturii Romaniei;

  • Situatia Sistemului Judetean de Gospodarire a Apelor;

  • Industria extractiva si provocarile cu care se confrunta aceasta.

Domnul Gheorghe Lazar, Institutia Prefectului Neamt, a salutat CSN MERIDIAN pentru activitatile realizate in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, a prezentat institutiile prezente la conferinta, iar cu privire la procesul de regionalizare, a precizat ca este nevoie de dezbateri atat la nivel national dar mai ales la nivel local. Speram ca regionalizarea sa nu aiba un impact negativ. In tari cu democratie si economie mai avansata, regionalizarea a avut un impact pozitiv. Situatia in Romania este insa diferita. Este nevoie de intelepciune in abordarea unui subiect asa de complex cum este reorganizarea administrativ teritoriala a Romaniei.

Domnul Gheorghe Gavrila, a prezentat cateva dintre aspectele cuprinse in „Raportul final de evaluare 2010-2013 a Centrului Regional Nord-Est, cu privire la implementarea Proiectului: Impreuna pentru dezvoltarea dialogului social in Romania, in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est”. A insistat sa se retina importanta deosebita a unei Politici de Dezvoltare Durabila a Roamniei in contextul economic actual cand presiunea asupra resurselor naturale este in continua crestere.

Domnul Costel Ichim, Vicepresedinte, Federatia Agricultorilor FERMIERILOR, a mentionat ca prin intermediul acestui proiect s-a reusit sa se duca dialogul social acolo unde ajunge cel mai greu - in mediul rural. In perioada de desfasurare a proiectului s-au dezbatut probleme legate de dezvoltarea economica a judetelor, nivelul de absorbtie a fondurilor europene si rolul dialogului social ca solutie recomandata de identificarea celor mai bune variabile economice si sociale ce pot fi acceptate de toti partenerii sociali implicate.S-au  prezentat oportunitatile oferite de afilierea lucratorilor din mediul rural la structurile partenerilor de proiect. S-a discutat despre gospodarirea resurselor naturale, despre mediu in general, precum si despre importanta accesarii fondurilor pe care la pune la dispozitie Uniunea Europeana. In concluzie, s-a apreciat ca organizatiile sindicale pot avea un rol important in promovarea actiunilor pentru protectia mediului inconjurator si a principiilor dezvoltarii durabile.

Domnul Danila Corneliu, Directia Regionala de Statistica Neamt, considera ca dialogul social trebuie sa aiba un rol functional cu aplicatii concrete care sa contribuie la imbunatatirea vietii comunitatii. In acest sens a venit cu un exemplu: fermierii care depun dosarele pentru subventie la sfarsitul anului, trebuia sa detina un anumit numar de bovine la 1 ianuarie 2013, necunoasterea acestor conditii poate sa conduca la acordarea cu intarziere sau neacordarea subventiilor pentru fermierii care nu indeplinesc conditiile. In astfel de situatii dialogul social poate face diferenta, prin activitatile sale specific de informare, consultare, asociere, etc

Domnul Sirghe Ioan, CFR Calatori, prezinta modul cum a fost organizat CFR, in timp transformandu-se in peste 10 societati distincte, aceste modificari fiind efectuate datorita politicilor vremii, aspect ce astazi ingreuneaza activitatile interne si stimuleaza birocratia. CFR a fost impartita in: CFR Infrastuctura, CFR Calatori, CFR Marfa, o societate care repara materuialul rulant, o societate responsabila cu informatica si telefonia, astfel, CFR Calatori a devenit doar un operator. La nivelul judetului Neamt este o sectie de circulatie Bicaz-Bacau care in timp a devenit nerentabila si se propune inchiderea acesteia, s-au facut cereri catre comisie dar fara rezolvare. Peste tot in lume transportul feroviar se subventioneaza, desi CFR Calatori activeaza de 12 ani, acesta nu poate sa suporte investitii care vor aduce amortizarea in 30 de ani, mentionand faptul ca, avem nevoie de o cale ferata moderna care poate oferi viteza, confort, etc.

Domnul Mihaila Stelian, Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt, prezinta problemele cu care se confrunta sistemul national de gospodarire al apelor, sistem care asigura o activitate ce se desfasoara, atat pentru atenuarea fenomenului de seceta, cat si pentru atenuarea inundatiiilor. Pentru o dezvoltare durabila, in zonele critice si de risc, sunt propuse o serie de constructii care pot contribui la diminuarea problemelor cu care se confrunta comunitatile locale. Populatia trebuie sa fie constientizata cu privire la importanta protejarii resurselor hidrice, atat printr-un consum responsabil, cat si prin identificarea si izolarea principalelor surse de poluare.                  

Dl. Dumitru Fornea, Consultant Advocacy, sustine ca fiecare individ este responsabil pentru lumea pe care o lasa generatiilor viitoare. Dialogul social reprezinta un instrument care ne permite sa intelegem mai bine interesele comune ale populatiei. Optiunile de natura economica, sociala, medioambientala, pentru prezent dar si pentru viitor nu pot fi decise intr-un mod echilibrat decat la masa dialogului, de catre toti factorii de decizie. Scoala si familia trebuie sa aiba un rol primordial in crearea unei culturi a dialogului social in Romania. In perspectiva 2014-2020, accesul la fondurile europene este preconditionat de existenta unei Strategii de Specializare Inteligenta a Regiunilor. Deciziile de finantare/cofinantare a unor proiecte vor trebuie sa ia in considerare profilul regional al zonei in care se vor implementa respectivele proiecte.

 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design