Liderii Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor CFR Calatori (SUS CFR Calatori) s-au intalnit luni, 9 octombrie 2017 cu Ministrul Transporturilor pentru a-i prezenta propunerile privind mentinerea profitabilitatii sistemului de transport feroviar de calatori de stat si masurile necesare corectarii disfunctionalitatilor sistemice ce erodeaza increderea pasagerilor care utilizeaza serviciile SNTFC CFR Calatori SA. La intalnirea de la sediul Ministerului Transporturilor, domnul Ion POPESCU - Presedintele CSN MERIDIAN, domnul Rodrigo Gabriel MAXIM - Presedintele SUS CFR Calatori, impreuna cu alti lideri ce reprezinta cei peste 3000 de membri ai SUS CFR Calatori, salariati ai SNTFC CFR Calatori SA, au inaintat si prezentat domnului Alexandru Razvan CUC – Ministrul Transporturilor o nota cu revendicari sindicale.
 
   Afiliere
   Contact

Ultima ora
 

Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN si Curtea de Apel Bucuresti au organizat marti, 18 februarie 2014, o Reuniune de lucru “Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar 2014 – 2018. Rolul grefierului si recunoasterea pozitiei acestuia in instante”.  

Initiativa de a desfasura acest eveniment a venit din parte grupului primilor grefieri ai curtilor de apel, iar in cadrul dezbaterilor, pe langa grefieri, au avut interventii Ministrul Justitiei, Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, Directoarea Scolii Nationale de Grefieri si Presedintele Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN.

Ordinea de zi a reuniunii de lucru ce s-a desfasurat la sediul Curtii de Apel Bucuresti a fost urmatoarea: 

  • Cuvant de deschidere – Presedintele Curtii de Apel Bucuresti, judecator dna. Lia Savonea 
  • Deazbateri moderate de dl. Ion Popesccu, Presedintele CSN MERIDIAN
  1. Reglementari de ordin professional: statutul personalului auxiliar de spcialitate cresterea rolului grefierului recunoasterea pozitiei acestuia in instante
  2. Solutii asteptate din partea Minsterului Justitiei pentru asigurarea unui volum optim de activitate al grefierilor: solutii privind echilibrarea volumului de munca. Nevoia unui studiu al Ministerului Justitiei cu privire la volumul de activitate pe instante, pe categorii de personal auxiliar de specialitate redimensionarea schemelor de personal. Dezbatere asupra nevoii de suplimentare a numarului de grefieri in raport cu multitudinea de competente stabilite in activitatea acestora prin dispozitiile Noului Cod de procedura civila si a Noului Cod de procedura penala; nevoia identificarii unor solutii pentru asigurarea unui judecator/grefier care sa permita un act de justitie intr-un termen rezonalbil si de calitate, privit prin raportare la standardele regasite in justitia din statele membre ale Uniunii Europene;
  3. Discutii referitoare la recunoasterea si consolidarea drepturilor grefierilor: salarizare, pensia de seviciu;  
  4. Clarificari de ordin legislativ – stabilirea incompatibilitatilor pentru grefier, in raport cu atributiile concrete ale acestora si nu raportat la incompatibilitatile si interdictiile judecatorului, neexistand grad de comparatie in acest sens intre statutul judecatorului si cel al grefierului;
  5. Diverse 

Lista participantilor  

  • dna. Lia Savonea, Presedintele Curtii de Apel Bucuresti
  • dl. Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei  
  • dl.Liviu Bogdan Ciuca, Presedintele Comisiei juridice, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei
  • dna. Roaza Marcu, Secretar General al Consiliului Superior al Magistraturii  
  • dna. Mihaela-Angelica Iacuba, Directorul Scolii Nationale de Grefieri
  • dl. Ion Popescu, Presedinte, Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN  
  • dna. Aurelia Bidirel, Prim grefier, Curtea de Apel Bucuresti
  • dna. Liliana Giurgestean, Prim grefier, Curtea de Apel Brasov  
  • dna. Florica Arsu, Prim grefier, Curtea de Apel Bacau
  • dna. Nicoleta Cucliciu, Prim grefier, Curtea de Apel Constanta  
  • dna. Magdalena Toda, Prim grefier, Curtea de Apel Cluj
  • dna. Iuliana Lefter, Prim grefier, Curtea de Apel Galati  
  • dna. Corina Bejenar, Prim grefier, Curtea de Apel Iasi
  • dna. Gabriela Parvu, Prim grefier, Curtea de Apel Pitesti  
  • dna. Nora Zafiu, Prim grefier, Curtea de Apel Ploiesti
  • dna. Doina Fodor, Prim grefier, Curtea de Apel Suceava  
  • dna. Delia Stolojescu, Prim grefier, Curtea de Apel Timisoara
  • dna. Viorica Stoian, Prim grefier, Curtea de Apel Militara  
  • dna. Daniela Schneider, Grefier sef Sectia I penala, Curtea de Apel Bucuresti
  • dna. Silvia Dumitru, Grefier sef Sectia a II-a penala, Curtea de Apel Bucuresti  
  • dna. Olivia Colicov, Grefier sef Sectia a III-a civila, Curtea de Apel Bucuresti
  • dna. Mariana Constantinescu, Grefier sef Sectia a IV-a civila, Curtea de Apel
    Bucuresti
     
  • dna. Mariana Robu, Grefier sef Sectia a V-a civila, Curtea de Apel Bucuresti
  • dna. Paula Iacob, Prim grefier, Tribunalul Bucuresti 
  • dna. Alina Velea, Grefier sef Judecatoria Sectorului 1
  • dna. Nineta Serban, Grefier sef sectie civila Judecatoria Sectorului 1  
  • dna. Cristina Nastasa, Grefier sef Judecatoria Sectorului 4
  • dna. Marieta Datcu, Loctiitor grefier sef Judecatoria sectorului 5  
  • dna. Daniela Gherasim, Grefier sef Judecatoria sectorului 6

Rezumatul discutiilor 

Doamna Lia Savonea, Presedinte Curtea de Apel Bucuresti, considera inspirata si de actualitate dezbaterea de astazi, pentru ca este mereu de actualitate problematica acestei categorii profesionale, care joaca prin importanta activitatii ce o desfasoara, un rol cheie in realizarea actului de justitie. Cu privire la ordinea de zi, considera ca un punct important de dezbatere il reprezinta problema competentelor din ce in ce mai multe pe care le au grefierii odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri. La acestea ar trebui adaugate si multitudinea de competente adaugate suplimentar de Consiliul Superior al Magistraturii ca urmare a adoptarii noilor coduri, care ori decate ori are o sedinta, completeaza Regulamentul de ordine interioara, adaugand noi atributii in sarcina grefierilor, fara sa existe de cele mai multe ori, o evaluare a timpului si costurilor pentru grefieri. Situatia grefierilor este destul de dificila. S-a ajuns ca intre doua drumuri de la un complet de judecata la altul, grefierul sa fie nevoit sa se opreasca la registratura, la arhiva, sa mai ia o procedura, sa verifice in ECRIS daca s-a introdus o alta actiune cu acelasi obiect. In materie penala, lucrurile sunt mai complexe. Exista situatii in care se intampla ca grefierul sa realizeze si activitati ce le revin judecatorilor. Mai mult, grefierii au un program continuu si nu flexibil asa cum il au judecatorii.

Domnul Ion Popescu, Presedintele CSN MERIDIAN a multumit doamnei Savonea pentru cooperarea avuta de-a lungul timpului si pentru ca a acceptat ca reuniunea sa se desfasoare la sediul Curtii de Apel Bucuresti. A salutat prezenta domnului Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei si a multumit acestuia pentru implicarea si sprijinul sau in organizarea acestei consultari. In utimii trei ani, prin intermediul unui proiect cofinantat de Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, CSN MERIDIAN a realizat sute de evenimente publice, atat in mediul rural cat si urban, in cadrul carora, s-a subliniat de fiecare data rolul important al justitiei si al educatiei juridice in crearea unui climat de pace sociala in tara noastra. In acest sens, este salutara initiativa de colaborare cu Ministerul Educatiei Nationale. prin care se promoveaza educatia juridica in scoli. Cu privire la “Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar 2014-2018” dl. Popescu, considera ca dat fiind importanta deosebita pe care o are grefierul in sistemul de justitie, este nevoie ca locul si rolul acestuia in elaborarea si implementarea acestei strategii, sa fie recunoscut si valorizat ca atare. De multi ani se discuta despre statutul personalului auxiliar din justitie dar nu s-a intamplat nimic. Au fost doar promisiuni politice. Este nevoie sa promovam institutia grefierului dar acest lucru nu s-a dorit pentru ca erau unii ce s-au gandit ca ar fi bine sa tina instanta si grefierul sub talpa. Discutiile purtate cu Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii mi-au relevat faptul ca pozitia dumnealor nu este prea mult diferita de pozitia grefierilor din cadrul curtilor de apel.  

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei a precizat ca dezbaterile pe tema statutului personalului auxiliar din sistemul de justitie s-au amanat in contextual adoptarii noilor coduri. Este clar ca noi trebuie sa ne aplecam cu atentie asupra profesiei de grefier, asupra activitatii grefierilor in instanta, si cred ca lucrul acesta este inteles de toata lumea, la nivelul ministerului, la nivelul conducerii instantelor, iar acest lucru se vede in Hotararea de Guvern prin care am suplimentat cu 50 numarul de posturi pentru tribunalul Bucuresti, din care 10 au fost pentru judecatori si 40 pentru grefieri. Suntem constienti de faptul ca trebuie schimbate un pic proportiile si daca avem de dus resurse undeva, ele trebuie duse mai degraba in zona grefierilor decat in zona magistratilor. Acest lucru mi-a fost confirmat si din discutiile cu CSM-ul. Este nevoie de resurse in continuare, dar in momentul actual, incarcarea mai mare este pe grefier. Sunt lucruri care tin de alocarea de resurse, sunt alte lucruri care tin de o mai buna organizare si aici un rol important trebuie sa-l aibe presedintele instantei. Trebuie sa avem un dialog, pentru ca altfel ne va veni si noua greu sa intelegem care sunt cu adevarat problemele. Prezenta parlamentarilor la aceasta reuniune ma onoreaza si ma bucura. Cu dl. Ciuca am discutat cu privire la legea in dezbatere in momentul de fata. Sunt cateva chestiuni care ar trebui reluate astfel incat sa putem propune un proiect legislativ care sa aduca beneficii atat profesiei de grefier cat si bunei functionari a instantelor. Acum doresc sa va ascult pe dumneavoastra.

Doamna Lia Savonea, Presedinte, Curtea de Apel Bucuresti, doreste o clarificare in urma interventiei domnului ministru. Cred ca am auzit bine, pentru ca este pentru prima oara cand se spune acest lucru: se doreste ca, competenta decizonala sa ramana la curti? Proiectele din ultima vreme propuneau ca aceasta competenta decizionala in privinta resurselor sa se transfere in mod concentrat la minister, ori noi am spus tot timpul ca principala vulnerabilitate din instante, o constituie lipsa competentei decizionale in domeniul resurselor la curtile de apel si dificultatea si intarziere cu care se fac de regula lucrarile. Din cate stiu, pe aspectul acesta al netransferarii resurselor la minister, toate instantele au avut aceeasi parere. Cred ca si cei care sunt prezenti aici sunt de aceeasi parere. Deci daca am auzit bine si ati spus asta, este cel mai important diferend in disputele care au fost pana acum pe marginea proiectelor de lege care au fost in dezbatere. Transferul competentei decizionale, care si asa, oricum este fragila la nivelul curtilor, precum si concentarea acestor competente la nivelul ministerului, ar fi lipsit cu totul de parghii, de posibilitatea de a eficientiza si a lua masurile atunci cand ele sunt necesare in instantata. Ar greu de inteles, cum ar putea de exemplu ministerul, in variantele anterioare din ministeriatul domnului Predoiu, sa faca o cercetare disciplinara, sa evalueze nevoile unei sanctiuni, rapiditatea unei decizii si multe, multe aletele. Deci daca ati spus asta, este pasul cel mai mare care s-a facut, saltul de frecventa necesar, pentru ca pana acum eram incremeniti in aceasta problema. In ceea ce priveste incarcarea grefierilor, problema actuala este asa cum ati spus si dumneavoastra si ati auzit-o si de la noi, nu mai este nevoie de resurse in zona grefierilor ci in zona grefierilor. Este un deficit incredibil, fata de toate competentele si fata de tot ceea ce au pe umeri in momentul de fata. In perspectiva modificarii legii si intrarii in vigoare a noilor norme, opereaza un transfer si mai mare de competente inspre ei, deoarece multe dintre activitatile pe care le fac acum judecatorii, vrem sa le faca grefierul judiciar sau cum se va numi el si este normal sa fie asa. De aceea trebuie sa facem unele diferente si intre ei. Sunt unii mai competenti si altii mai putin competenti. Sunt grefieri cu studii superioare care lucreaza in prezent in arhive. Generalizarea aceasta si tratarea lor egala nu este corecta. Daca legea intra in vigoare, trebuie in primul rand sa se faca o evaluare a resurselor, pe deficitul actual, real, care este impresionant la grefieri, dublat de nevoie de suplimentare din perspectiva preluarii acelor atributii pe care in prezent le au judecatorii.  

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, ministerul are capacitatea de a gestiona relatia cu grefierii. Poate sa faca controale si de la centru cum se intampla in momentul de fata. Ideea ar fi daca acesta reprezinta cea mai buna cale pentru functionarea corecta a unei instante. Cred ca trebuie sa transferam decizia dar si raspunderea la nivel local, ministerul pastrandu-si un rol mai mic in aceasta chestiune. Este o problema de eficienta si nu trebuie sa ne cantonam in anumite orgolii, cine, cum sa faca, ci trebuie sa vedem cum este mai bine pentru buna functionare a instantei. 

Domnul Ion Popescu, Presedintele CSN MERIDIAN, domnule ministru, de-a lungul timpului au fost multe intalniri prin care s-a solicitat existenta unui sistem de normare a muncii, dar care din pacate nu s-a dorit de catre factorii responsabili. Volumul acesta de dosare pe care il au instantele de judecata este cel mai mare, daca ar fi sa facem o comparatie cu alte tipuri. Nimeni din minister si nici din CSM nu a dorit sa se faca aceasta normare a muncii. Nu stiu daca intentionat sau neintentionat. Acesta este un factor care afecteaza imaginea justitiei in ochii populatiei, pentru ca hotararile judecatoresti intarzie. De exemplu la capitala, exista o hotarare judecatoreasca de un an si jumatate. S-a pronuntat dar nu este redactata. Colegul nostru de la sindicatele aeroportuare se plange ca nu poate sa-si exercite drepturile legale ale organizatiei din cauza acestui fapt. In strategie se cere grefierului, calitate, profesionalism, integritate, transparenta. Este in corect asa, dar ce putem sa-i oferim in schimb. O colega la inceputul sedintei imi spunea ca am avut atatea reuniuni dar nu s-a ajuns la niciun final, si pe buna dreptate, este timpul sa ducem lucrurile la capat. In data de 15 martie, am trimis catre Ministerul Justitiei si CSM un material cu observatiile noastre privind statutul personalului auxiliar din justitie. In ce stadiu de analiza se afla acest material? 

Doamna Roaza Marcu, Secretar General al Consiliului Superior al Magistraturii, materialul trimis de dumneavoastra se afla in prezent in analiza la directia legislatie. De altfel, s-a discutat si in comisii de specialitate, urmeaza ca noi sa avem un punct de vedere dupa ce avem o pozitie finala pe o lege clara, pentru ca noi nu avem numai observatiile formulate numai de dumneavoastra, avem comentarii formulate si de alte federatii, de alti reprezentanti ai personalului auxiliar. Toate acestea sunt inserate si analizate de catre directia legislatie.

Domnul Nicolae Constantin, Consiliul Superior al Magistraturi, adresa la care dumneavoastra faceti referire se inscrie intr-un context punctual la momentul respectiv. CSM a declansat operatiunea de consultare a unor instante, pe fondul unor opinii exprimate de reprezentantii instantelor in legatura cu institutia managerului de instanta. S-a apreciat si rezultatul consultarilor acesta a fost, ca introducerea managerului de instanta nu ar trebui sa conduca la desfiintarea postului de director economic, ci ca ar trebui sa fie doua functii care sa coexiste. In acest context, o parte dintre instantele consultate au formulat si alte propuneri in legatura cu amenamentele pe care noi le-am transmis senatului cu privire la acest proiect de act normativ-este vorba de proiectul de lege privind statutul personalului auxiliar de specialitate din sistemul de justitie. Noi am centralizat toate observatiile primite de la instante, au fost discutate si in comisia de specialitate a CSM, insa firesc credem noi, nu putea fi luata o decizie pe spectele semnalate de instante, in conditiile in care nu aveam inca lamurita situatia proiectului la nivelul forului legislative. Stim ca el se afla la Comisia Juridica a Senatului, a trecut de Camera Deputatilor, este la senat in calitate de camera decizionala. A fost amanat pentru ca s-a pus problema de a reglementa statutul grefierului in conditiile noului cadru constitutional la vremea respectiva. Cam asa stau lucrurile din perspectiva aceasta. Legat strict de propunerile pe care dumneavoastra le-ati formulat, ele au fost preluate, sunt in dezbatere si CSM-ul isi va spune punctul de vedere. Daca imi cereti o opinie personala, eu consider ca in proportie de 90 % sunt de preluat, sunt aspect de corelare si asa mai departe. Intelegem ca optica pe care noi am prezentat-o in cuprinsul amendamentelor pe care le-am transmis Senatului, este sustinuta si la nivelul instantelor. Are in vedere concentrarea aspectelor legate de cariera personalului auxiliar la nivelul Curtii de Apel si nu la nivelul ministerului, asa cum se propune in proiectul initial.  

Domnul Ion Popescu, Presedintele Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, este regretabil pentru ca peste cateva zile va trece un an de zile si nu s-a primit niciun raspuns, nicio discutie, nicio invitatie. Stiu exact cum s-a muncit la acest proiect, ore intregi pentru a formula aceste propuneri, consultari, etc. Cred ca doamna Bidirel a depus un efort deosebit pentru a realiza rand cu rand aceste propuneri care s-au dorit a fi clare, explicite si formulate intr-o maniera de respect fata de institutiile statului. Din acest motiv, am fi dorit si noi sa fim respectati pentru ca este o munca de care ar fi trebuit sa se tina cont mai ales ca solicitarile venite din partea grefierilor nu vin de acum ci de ani de zile. Nu va ascund faptul ca inainte de a veni actuala putere politica, se spunea ca grefierii ar trebui sa treaca la CSM, acum unii parlamentari nu ar mai fi de acord ca acestia sa treaca la CSM. A venit doamna Pivniceru si noi ne pusesem o mare speranta, pentru ca ea cunostea munca grefierilor. Pana a fi ministru, ne sustinea si eram in relatii foarte bune, dar dupa aceea, nu ne-a mai sustinut punctual de vedere. Iata o chestiune care ridica tot felul de semen de intrebari. Noi dorim ca munca grefierului sa fie recunoscuta si sa vina in sprijinul justitiabilului.

Domnul Liviu Bogdan Ciuca, Presedintele Comisiei juridice, de disciplina si imunitati din Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei: Filosofia tipic romaneasca care spune ca “merge si asa” nu mai functioneaza. La problema dumneavoastra trebuie sa gasim o solutie practica. Pe noi ne intereseaza daca in urma dezbaterilor vor aparea amendamente ce nu au fost dezbatute, pentru a ne plia pe o procedura parlamentara care sa stea in picioare (ma refer la lege), pentru ca daca se formuleaza un amendament care nu a fost deja dezbatut in comisia de la Camera, va trebui reluata discutia. Legea aceasta nu trebuie sa aiba un character statistic. Daca ministerul impreuna cu CSM-ul si noi, suntem la aceeasi masa, inseamna ca noi toti avem acelasi obiectiv. Probleme stiti foarte bine ca au fost si inainte dar daca se va lua decizia politica si administrativa de a rezolva aceasta chestiune intr-un fel sau altul, noi pledam pentru o solutie eficienta din punctul de vedere a acelora care vor fi beneficiarii acestei solutii. Parlamentul se afla la finalul acestui lant procedural, motiv pentru care consider ca cel mai bine ar fi sa veniti dumnevoastra cu niste propuneri. Calitatea propunerilor legislative pe care noi le facem depinde de calitatea informatiilor furnizate de dumneavoastra. Faptul ca ne aflam toti la masa reprezinta un factor motivant pentru a face urmatorii pasi. Toata lumea este de acord ca trebuie sa facem ceva si ca rolul grefierului este foarte important si fundamental in construirea acelei imagini a justitiei pe care ne-o dorim. Este important sa discutam, sa fim implicati, dar la fel de important este ca atunci cand se dezbate la comisie, sa se vina cu amendamente scrise din partea organizatiilor profesionale. Juristii pe care ii avem la comisie nu sunt in masura sa suplineasca informatiile pe care dumneavoastra le aveti. Noi suntem deschisi sa integram contributiile dumneavoastra in viitoarea propunere legislativa cu privire la statutul personalului auxiliary de specialitate din sistemul de justitie.  

Domnul Ion Popescu, Presedintele Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, a subliniat buna cooperare a CSN MERIDIAN parlamentul in cele 15 propuneri legislative pe care le-a formulat numai in ultimii 3 ani. Dialogul social ne ajuta sa ne informam, sa ne consultam si sa gestionam impreuna problemele cu care ne confruntam pentru a ajunge la un rezultat.

Doamna Roaza Marcu, Secretar General al Consiliului Superior al Magistraturii: as vrea sa pun in discutie o chestiune centrala din lege, si anume managerul de instanta. Din tot ceea ce s-a vazut pana acum in proiectele de lege, s-a sugerat ca functia de manager economic sa se echivaleze (sa se transforme) in functia de manager de instanta. Eu nu stiu daca este un lucru bun. Curtea de Apel Bucuresti a fost instanta pilot in programul acela care s-a derulat timp de doi ani in aceasta chstiune. La CA Bucuresti, noi am optat ca aceasta functie de manager de instanta sa fie ocupata de primul grefier. Managerul economic nu cunoaste intodeauna problemele instantei, activitatii de judecata, a personalului, care este cu totul si cu totul altceva decat activitatea departamentului economic. Managerul economic este strict specializat pe departamentul economic. Ideea de al face manager de instanta si de a lua din atributiile presedintelui (care de cele mai multe ori presupun cunostinte si competente judiciare si jurisdictionale), reprezinta o abordare gresita. Cel putin la Bucuresti, managerul economic nu ar putea sa fie manager de instanta. Ar face-o mult mai bine primul grefier pentru ca are mult mai multe competente pe aceasta zona si poate ca legea ar trebui sa faca un profil al acestei persoane, si sa permita de la caz la caz, fie studii economice, fie studii juridice superioare, iar in functie de cum se potriveste mai bine la fata locului, in cazul fiecarei instante, sa fie promovat acest manager de instanta. Nu stiu unde ajungem cu aceste legi. Eu nu am inteles unde s-a produs ruptura. Din proiectele pilot la care au participat cateva instante, concluzia care s-a desprins a fost aceea ca este nevoie sa se contureze un profil al functiei de manager de instanta.   

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, daca lasam deoparte textul asa cum se afla el in parlament, fata de activitatea pe care o desfasurati in momentul de fata, ce ar trebui sa cuprinda o noua lege pentru ca lucrurile sa mearga mai bine ? Asa cum spunea si dl. Popescu, a fost o politica care a evoluat pana la un moment dat, lucrurile au evoluat si poate ca este mai bine ca nu au evoluat foarte repede, acum s-au asezat, iar acum suntem intr-un moment in care ne-am adunat la masa si vrem sa facem lucrurile sa functioneze mai bine, plecand de la legislatia in vigoare la momentul de fata. Ce ar trebui sa facem in plus sau cum ar trebui sa organizam lucrurile astfel incat activitatea dumneavoastra sa fie mai buna?

Doamna Corina Bejenar, Prim grefier, Curtea de Apel Iasi, in primul rand, doresc sa felicit, indifferent de culoarea politica, faptul ca incepand cu 2006 incoace, se fac progrese, cei drept cu pasi mici, pentru imbunatatirea muncii grefierului in instante. Ar trebui sa fim absurzi sa nu recunoastem acest lucru. Sunt si se vad progrese. Este adevarat ca trebuie sa mergem mai departe pentru a ajunge cu instantele la standardele din Uniunea Europeana. Intrebarea lansata de dl. ministru este o minge la fileu, deoarece este foarte mult de discutat pe acest domeniu. Daca ar fi sa luam ca exemplu doar intrarea in vigoare a noilor coduri civile si penale, pot sa va spun din practica faptul ca grefierul de sedinta s-a transformat intr-o miniarhiva el singur. Grefierul de sedinta intra in sala, el are obligatia de a inregistra sedinta de judecata, de a o transcrie ulterior, de a face incheierile si toate actele de procedura. Grefierul pe noul cod de procedura emite citatiile si le pune in plicuri, le inchide, pentru a respecta acea confidentialitate, le trimite, si face borderourile, o munca in plus care inainte se facea la alt compartiment. Tot ca urmare a noului cod de procedura civila, iar in anumite cazuri si in cadrul noului cod de procedura penala, grefierul emite citatia la primul termen de judecata, munca pe care o facea un compartiment in instanta, fie arhiva fie un birou de citatii. Acum prin cod, prin lege, aceasta competenta revine grefierului. Grefierul prezinta dosarul la complet si introduce primul termen de judecata, dupa ce se fac acele adrese de regularizare a actului de procedura. Grefierul face si aceste operatii in programul ECRIS, inainte de sedinta de judecata si dupa. Grefierul emite lista, face incheierea si adresele ulterioare, scaneaza, ataseaza dosare, etc. Astfel, acelasi grefier de sedinta in contextual noilor coduri are mult mai multe activitati de realizat. Acum, pentru a va raspunde la intrebarea dumneavoastra, pentru ca nu este ceva ce nu se poate realiza, este nevoie in primul rand sa se insumeze toate aceste activitati si impartirea lor pe categorii. Este greu sa spun normarea muncii, pentru ca si grefierul are partea sa de conceptie si poate ca este mai greu sa normezi acest lucru. De exemplu, printre atributiile grefierului, sunt activitati de operare in calculator care nu necesita decat cunostinte de utilizare a computerului dar care sunt necesare pentru informarea justitiabilului cu privire la ceea ce s-a intamplat la sedinta de judecata, pentru vizualizarea pe internet a unor informatii legate de desfasurarea proceselor, pentru realizarea unor materiale documentare necesare completului, pentru accesarea unor informatii necesare din diverse baze de date, etc. Au aparut tot felul de atributii care s-au reglementat prin acest regulament si au fost date in sarcina grefierului, acelasi grefier de sedinta. De aici cred eu ca ar trebui plecat in primul rand.  

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, normarea poate sa fie o solutie dar depinde de modul in care este aplicata. Daca instantele doresc sa foloseasca acest instrument pentru buna functionare a acestora si cresterea oamenilor in justitie este bine, altfel, risca sa ne blocheze. Noi trebuie sa avem dialog, dar in acelasi timp trebuie sa fim si realisti. De exemplu, daca stabilim un volum de activitate la o instanta si ducem primul termen la un an si ceva, indepartam oamenii de noi, nu-i apropiem. Legea penala mai favorabila trebuie sa fie pentru cei din dosare si nu pentru judecatori. Cum facem noi ca oamenii sa ne perceapa mai bine. Cum facem procedurile in asa fel incat oamenii sa nu stea foarte mult la noi. In ceea ce priveste infrastructura, trebuie sa facem niste proiecte pilot pentru informatizare, asa fel incat spre exemplu, o anumita parte din resursele umane care astazi se ocupa de relatia cu publicul, sa poata fi directionate in alta parte, reducand prezenta in instanta a avocatilor sau a partilor cand au nevoie de anumite documente. Trebuie sa vedem ce resurse avem, dar in acelasi tip va trebui sa vedem cum gestionam aceste resurse si ce tip de activitate incarca instanta fara sa aduca un folos anume pentru cetateni.

Doamna Florica Arsu, Prim grefier, Curtea de Apel Bacau, se impune preluarea efectiva a unor atributii care la ora actuala sunt in sarcina presedintilor si vicepresedintilor de instanta. Sunt de acord ca managerul de instanta sa provina din randul personalului auxiliar si nu din randul managerilor economici.Managerul de instanta poate sa fie primul grefier sau oricare dintre grefierii cu studii superioare care va da concurs sau va corespunde profilului, si aici sunt de acord cu doamna prim grefier de la Bucuresti, ca acesta poate sa preia din atributiile presedintelui sau vicepresedintelui activitatile de natura administrativa, care ocupa foarte mult timp si care pot fi rezolvate cu succes de managerul de instanta, respectiv, mapa cu documente de la arhiva, corespondenta sosita prin posta speciala si tot felul de alte activitati administrative. Raspunsul la petitionare care se dau prin compartimentul arhiva daca nu ajung la biroul de informare, poate fi rezolvat de primul grefier. De ce sa nu recunoastem ca noi desfasuram aceste activitati si punem la dispozitia presedintelui un proiect de raspuns, dar nu avem autoritatea de a semna acele documente decat alaturi de presedinte, daca facem raspunsul de la cabinetul presedintelui. In proiectul de lege mai era si propunerea cu privire la preluarea activitatilor de la vicepresedinte legat de paza si sediul instantei, colaborarea cu inspectoratul de jandarmi cu care sunt deasemenea de acord, deoarece in acest fel vicepresedintele ar fi degrevat de o parte din atributii. Profit de ocazie, pentru ca este si domnul ministru aici pentru a ridica cateva probleme punctuale legate de dificultatile intampinate odata cu intrarea in vigoare a codurilor penale - se pare ca nu s-a lucrat suficient la pregatirea si adaptarea programului ECRIS si ma refer aici la citatie si la comunicarea actelor de procedura care potrivit codului au fost bine intocmite, dar care au creat anumite dificultati in practica, si ma refer la citarea persoanelor din alta localitate cu domiciliul in alta localitate decat in cea in care are instanta sediul, pentru ca in cod se spune: in situatia in care persoana citata sau cineva din familie nu este gasita la domiciliu, se lasa o instiintare, printre alte mentiuni obligatorii prevazute de cod, este si aceea a mentiunii privind prezentarea la instanta pentru ridicarea citatiei. Acest lucru ne-a creat dificultati pentru ca oamenii au primit aceasta instiintare, s-au prezentat de urgenta pentru ca pe formularul de instiintare din ECRIS era o mentiune “la o zi de la primirea prezentei dar nu mai mult de 7 zile, sa va prezentati la instanta pentru a ridica citatia”, iar oamenii au venit speriati sa le dam citatia dare posta nu avusese timp efectiv sa ne restituie plicurile.Va dati seama ce deserviciu facem unor persoane care se deplaseaza de la zeci, sute de kilometric doare pentru a-si ridica citatia de la sediul instantei! Au fost si alte situatii in practica, factorii postali, obisnuita cu procedura civila, au mers si au lasat plicurile la primarie, ceea ce nu este valabil si in procedura penala. Aceasta era chestiunea pe care noi intr-o scrisoare de saptamana trecuta am transmis-o Ministerului Justitiei. Atunci nu aveam informatia ca nu se restituie plicurile de urgenta, astfel incat omul care se prezinta la instanta sa poata sa-l ridice. Deci asta este o problema concreta cu care se confrunta oamenii acum si oamenii vin nemultumiti. Nu poti sa-i dai citatia. Daca vrei sa generezi o noua citatie, iar sunt alte probleme si atunci ma gandesc ca s-ar impune modificarea codului de procedura penala pe dispozitii (stiu ca este o procedura de lunga durata care va lua mult timp), dar modificarea vizata ar trebui sa permita ca factorul postal atunci cand nu gaseste acasa persoana citata sau pe cineva din familie, sa poata sa lase plicul la primarie si nu sa-l restituie la instanta. Este o cheltuiala suplimentara si cum se spunea si mai inainte, indepartam oamenii de instanta si de justitie. Profit de aceasta ocazie pentru a aduce in discutie o alta problema legata de OUG 80/2013 care face referire la taxele de timbru. Noi suntem o curte de apel care nu avem nicio posibilitata sa facem copii la Xerox din dosar printr-un kiosk unde vine cineva cu un copiator si acestea se fac pe cheltuiala justitiabilului. Facem copiile cu resursele proprii in baza legii asa cum a fost data. Mi se pare ca a fost benefica introducerea notiunii de copie simpla pentru care se percepe 0,20 de lei de fiecare pagina, dar ce consecinte a produs aceasta prevedere in lege?! Vin parti si avocati care cer copii de pe intreg dosarul, in conditiile in care in dosarele penale sunt sute si mii de pagini. Pentru a nu mai studia dosarul in arhiva, din diferite motive, poate sunt avocati si din alte barouri decat locul in care se afla instanta, acestia solicita copii ale doasarului, achita o taxa oarecare iar noi avem o singura persoana care are ca atributii efectuarea acestor copii. Noi ne-am gandit ca sunt doua posibilitati si am adresat Ministerului Justitiei, in noiembrie anul trecut, o propunere de modificare a acelui articol 9 referitor la copiile simple cu 0.20, pentru ca facand un calcul, noi consumam hartia, tonerul, energia electrica, omul care-l blocam acolo. Inainte nu se cereau atatea copii. Din acest motiv, credem ca s-ar impune modificarea acelei ordonante in sensul majorarii pretului pentru aceste copii in acord cu pretul pietei. Aceasta a fost propunerea pe care am facut-o noi si la care nu am primit raspuns. 

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, legiuitorii ce au putut sa prevada cu mintea si cu textul in fata au prevazut, dar in viata reala apar unele situatii care nu au fost prevazute. Este important ca oamenii sa aiba acces la propriul dosar. Aceasta a fost o deschidere din partea noastra. Pana la urma este firesc ca oamenii sa doreasca sa aiba dosarul acasa. Este o problema cu infrastructura si resursele alocate instantelor. Trebuie sa vedem cu putem sa continuam acest serviciu fara sa blocam activitatea prin scoaterea unor oameni din alte posturi in care era nevoie de ei. Trebuie sa trasnpunem directiva privind comunicarea actelor din dosarele penale, iar din acest motiv nu putem limita accesul la aceste dosare.

Doamna Corina Bejenar, Prim grefier, Curtea de Apel Iasi, este o problema cu copierea documentelor. Am intalnit in instantele europene persoane care numai cu aceasta se ocupa, fac copii la Xerox si duc corespondenta de la un birou la altul. Asta fac, nu toata lumea la Xerox. Daca vreti este mai usor si pentru aparatul cu care se lucreaza. Este foarte adevarat ca putem sa dam aceasta activitate unui arhivar, numai ca intervine nemultumirea lor, pentru ca nu au aceeasi munca egala pe acelasi post si atunci te confrunti cu propriul tau salariat. Din acest motiv este foarte important sa se identifice atributiile cu postul ocupat. In atributiile grefierului in regulament scrie ca face si orice activitate, numai ca acest lucru poate sa creeze nemultumiri. Trebuie sa institui un sistem rotativ, dar atunci nu mai ai continuitate. Referitor la managerul de instanta, eu as pleca de la ce se doreste de la acesta. Este foarte adevarat ca nu de putine ori la achizitia unor anumite tipizate sau dosare, compartimentul contabil a solicitat ajutorul grefei. Avem nevoie de o viziune de ansamblu asupra modului in care functioneaza instanta de jos pana sus in sala de sedinte. La fel, mai putin se descurca contabilitatea atunci cand este vorba sa administrezi judicios spatiile de sedinta pe care instanta le are la dispozitie la un moment dat.   

Doamna Aurelia Bidirel, Prim grefier, Curtea de Apel Bucuresti, Cu ocazia proiectului pilot, am avut ocazia sa indeplinesc sarcinile unui manager de instanta, asistata fiind de un manager de instanta din Germania. Am constatat din pacate ca in ceea ce priveste atributiile managerului de instanta, in forma care a ajuns la Camera Deputatilor, s-a preluat practic atributiile fostului director economic. Din ceea ce avusesem ca atributii in aceasta perioada de pilotaj, nu se regasea nimic decat activitatea contabila. Managerul de instanta, asa cum rezulta si din numele sau, este o persoana care administreaza activitatea instantei ce nu trebuie vazuta doar din prisma departamentului economic si al contabilitatii. Managerul de instanta trebuie sa vina in sprijinul presedintelui instantei, in sensul de al degreva pe acesta de anumite sarcini. Daca se doreste ca acest proiect legislativ sa aiba cu adevarat succes si sa degrevam presedintii de instanta trebuie sa avem in vedere exact atributiile concrete pe care managerul de instanta le poate indeplini. Avem nevoie de resurse materiale si umane.

Doamna Mihaela-Angelica Iacuba, Directorul Scolii Nationale de Grefieri, daca este sa vorbim de resurse umane, Scoala Nationala de Grefieri, portrivit Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar din instante si parchete, cu modificarile ulterioare, este principalul recrutor si atunci sarcina pregatirii viitorilor grefieri va cadea pe umerii SNG. Sunt la aceasta masa in dubla calitate, odata ca un om care va sprijinit foarte mult ca sa va infiinatati ca si grup al grefierilor, pentru ca pana la urma dumneavoastra sunteti cei care cunoasteti indeaproape toate problemele si provocarile (acum discutam de provocari odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri) si de aceea, de cand v-ati infiintat de anul trecut, am informat Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii despre constituirea acestui grup tocmai pentru ca sa fiti consultati, ori de cate ori au loc modificari de legislatie care are legatura cu activitatea pe care o faceti dumneavoastra; iar in al doilea rand sunt la aceasta masa ca recrutor si furnizor de programe si doresc sa profit de prezenta domnului ministru aici pentru ai spune ca intradevar avem mari probleme cu resursa umana. Am trimis multe adrese prin care solicitam finantarea posturilor de formatori. Probabil ca ati primit cu totii acele modele de acte de procedura pe care le-am trimis in teritoriu. Trebuie sa recunoastem ca in acest moment formarea initiala este asigurata doi formatori cu norma intreaga: un procuror si un grefier. Acesta este in momentul de fata tot departamentul de formare initiala. Am trimis chiar ieri domnului ministru o scrisoare prin care solicitam asigurarea de spatii pentru formare. Din pacate formam grefieri in doua schimburi, schimbul unu de la 8.00-16.00 si celalat de la 12.00-20.00. Nu mai avem cancelarie. Salile de curs la impartim cu Institutul National pentru Magistratura care are aceleasi probleme. Ar trebui sa rezolvam aceasta situatie pentru ca pana la urma lucram in favoarea sistemului si este nevoie de sprijin din acest punct de vedere.  

Domnul Ion Popescu, Presedintele CSN MERIDIAN, eficienta intr-o instanta a managerului este deosebit de importanta. Managerul de instanta este necesar iar vizarea grefierilor pentru acest post este de dorit pentru ca acestia cunosc cel mai bine problemele cu care se confrunta instantele de judecata. Observatiile facute de grefierii din cadrul curtilor de apel sunt pertinente si in acord cu abordarea pe care au si colegii nostrii din cadrul Uniunii Europene a Grefierilor. Va intreb domnule ministru daca sunteti dispus sa sustineti aceste propuneri?!

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, eu sustin ca aceste propuneri sa fie discutate in parlament articol cu articol si vazut cu adevarat ceea ce trebuie schimbat, pentru ca schimbare de dragul schimbarii…Trebuie sa ne concentram cu adevarat asupra a ceea ce este nevoie. Daca avem ambitii foarte mari riscam sa mai stam inca un an cu legea in parlament. Trebuie sa ne dozam eforturile. Nu trebuie sa cerem foarte mult ca sa obtinem jumatate. Daca cerem ceea ce este cu adevarat nevoie, cu siguranta, in momentul de fata avem o sansa in plus. Daca cerem foarte mult, ne uitam pe hartie si riscam sa ne blocam. Nu sunt foarte multe resurse pentru a asigura ceea ce se cere. Daca este o cerere realista se pot face eforturi pentru a se raspunde acesteia.  

Domnul Ion Popescu, Presedintele CSN MERIDIAN, in parlament s-a discutat de n ori atat in Comisia juridica de la Senat, cat si la Comisia juridica de la Camera Deputatilor. Problema este arhicunoscuta. Nu luam de la inceput aceasta discutie. Propunerile facut de grefieri sunt in acord cu Strategia dumneavoastra pentru 2014-2018.

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, problema este cu resursele umane suplimentare in contextul in care noi avem intelegeri cu organisme financiare internationale. In sistemul public avem deja multi angajati iar daca vom creste numarul acestora riscam un anumit blocaj. Sunt anumite lucruri de care este absolut nevoie si pe acelea trebuie sa ne concetram. Din acest motiv este foarte important sa ne concentram pe o utilizare mai eficienta a resurselor umane deja existente.   

Doamna Aurelia Bidirel, Prim grefier, Curtea de Apel Bucuresti, Am vorbit pana acum doar de transferul atributiilor catre grefieri, poate ca ar trebui sa abordam si problema degrevarii grefierilor de anumite atributii. Cum considerate ca s-ar putea face acest lucru?

Doamna Nicoleta Cucliciu, Prim grefier, Curtea de Apel Constanta, S-a sustinut degrevarea judecatorului prin transmiterea unora dintre atributiile acestuia catre grefierul de sedinta ceea ce va conduce la o supraincarcare a grefierului de sedinta. Propuem infiintarea unei categorii distincte de grefieri care sa se ocupe strict de atributiile non-judiciare si administrative ale completului de judecata. Separat, grefierul de sedinta pentru acelasi complet care se ocupa de consemnarea in sedinta de judecata, redactarea incheierilor si a hotararilor. Cred ca in mai multe instante, grefierul nu face doar parte introductive dintr-o hotararii, ci face si conspectul la situatia de fapt, motivele de apel sau de recurs, ceea ce va spun ca ingreuneaza foarte mult activitatea grefierului de sedinta, avand in vedere si atributiile primite in plus odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri- procedure prealabile, proceduri de camera preliminara plus modificarea in permanenta a regulamentului de ordine interioara de catre CSM, care incarca tot asa, grefierul de sedinta. Trebuie facuta o distinctie intre grefierii de sedinta care au atributii complexe si o raspundere mai mare, de celelalte categorii de grefieri. Ar fi nevoie si de o normare a muncii, dar acest lucru nu este foarte simplu pentru ca munca la doua dosare nu este aceeasi.  

Doamna Delia Stolojescu, Prim grefier, Curtea de Apel Timisoara, nu este normal ca eu sa am o suta si ceva de dosare pe fiecare sedinta si sa fiu platit ca cel care are 100 de dosare in 3 luni.

Doamna Doina Fodor, Prim grefier, Curtea de Apel Suceava, aceasta ar fi o rezolvare a problemei la nivel national, daca s-ar crea un raport optim judecator-grefier, bazat pe o analiza a volumului de activitate, fapt c ear permite distributia corecta a posturilor de grefieri in tara. La Curtea de Apel Suceava toate posturile de grefieri vacantate sau nou infiintate au fost pentru grefieri cu studii medii.  

Doamna Corina Bejenar, Prim grefier, Curtea de Apel Iasi, cand s-a pornit in 2010, au inceput toti cei care aveau studii, indiferent de postul pe care il ocupau, sa obtina pozitia de grefier cu studii superioare, fara a se analiza necesitatea muncii lui in instanta la momentul respectiv si de aici am ajuns la ceea ce va spuneam la inceput, facem toti de toate, desi nu mai putem, adica nu le mai dovedim sa le facem in cele 8 ore. Trebuie sa ajungem sa delimitam atributiile care sunt pentru studii medii, care sunt pentru studii superioare pentru ca altfel nu vom ajunge nicaieri. Daca dorim ca grefierul sa devina o institutie si statutul ne poate ajuta in acest sens, ar trebui sa ne raportam si la celelalte categorii de personal din instante. Ne referim la functionarii publici care au agentie si ne referim la specialistii IT care au directie in minister. Acum daca lasam deoparte atributiile date grefierilor prin legi, regulamente, coduri si sa zicem ca acestea nu reusesc sa-l ridice la locul lui pe acest grefier si sa-i dea importanta cuvenita, haideti sa ne gandim la salarizare, pentru ca asta ne doare pe toti. Specialistii IT sunt pe cea mai inalta treapta, au salarii similar cu judecatorul de judecatorie si sunt sefi IT cu 3 oameni in compartiment, un prim grefier are 30-40 de persoane in subordine. Deasemenea functionarii publici din compartimentul contabilitate de 3-4000 lei in conditiile in care un grefier de sedinta cu vechime la curtea de apel are doua mii si ceva aproape trei mii. Despre ce rol si ce importanta vorbim noi aici, daca este sa privim lucrurile din aceasta perspectiva.

Doamna Aurelia Bidirel, Prim grefier, Curtea de Apel Bucuresti, trebuie valorizata si munca grefierului si adusa la un nivel acceptabil, atat din punct de vedere al salariilor cat si a schemelor de pensionare. Acum avem mai multe obligatii decat drepturi. Activitatea pe care o desfasuram, icompatibilitatile pe care le avem conduc la idea ca trebuie facute mai multe eforturi pentru o mai buna recunoastere a muncii grefierului.  

Domnul Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei, am incercat sa gasim solutii, fie la guvern, fie la parlament prin lege, lucrurile sunt putin complicate cand vine vorba de resurse dar nu imposibile. S-au gasit unele formule pentru diverse categorii, deci este clar ca s-a creat o masa critica in care va trebui sa gasim o formula in tot ceea ce inseamna pensii de serviciu. Cred ca acest lucru se va dezbate intens in perioada urmatoare si va trebui sa gasim o solutie, atat pentru grefieri, cat si pentru alte categorii profesionale care au beneficiat de o astfel de pensie. Nu sunt foarte multe persoane, vorbim de cateva mii. La prima vedere nu pare un capat de tara, dar cand aduni exact sumele trebuie sa vezi daca ai resurse. Eu va multumesc pentru invitatie, vom tine legatura in continuare, intr-o formula mai larga sau mai restransa pentru a avansa in adoptarea acestui proiect de lege care va intereseaza.

 
Power by Portal de Afaceri, Catalog Firme by MediaNet Design