Dumitru Fornea, reprezentantul CSN MERIDIAN, a participat la cea de-a 606-a sesiune plenară a CESE

Dumitru Fornea, reprezentantul CSN MERIDIAN, a participat la cea de-a 606-a sesiune plenară a CESE

Dumitru Fornea
Dumitru Fornea
Comunicate

Reprezentantul CSN MERIDIAN în Comitetul Economic și Social European (CESE), Dumitru Fornea, a participat în perioada 17–18 iunie 2026 la cea de-a 606-a sesiune plenară a CESE, desfășurată la Bruxelles.

Agenda reuniunii a inclus dezbateri de nivel înalt privind tranziția verde și competitivă a economiei europene, reziliența regiunilor frontaliere estice, securitatea economică a Uniunii Europene, accesul la materiile prime critice și Pactul Albastru European.

În cadrul acestor sesiuni au intervenit Teresa Ribera, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru o tranziție curată, justă și competitivă, Svetlana Tihanovskaia, lidera forțelor democratice din Belarus, Neringa Rinkevičiūtė-Laurinaitienė, ministră adjunctă a finanțelor din Lituania, Hugo Sobral, director general adjunct în cadrul Comisiei Europene, Jessika Roswall, comisar european pentru mediu, reziliență în domeniul apei și economie circulară competitivă, Hildegard Bentele, deputată în Parlamentul European și președinta Intergrupului „Apa”, precum și Pedro Arrojo-Agudo, raportor special al ONU pentru drepturile omului privind accesul la apă potabilă și salubritate.

Reprezentantul Confederației a intervenit în cadrul dezbaterilor privind Pactul Albastru European și Planul de acțiune RESourceEU pentru materiile prime critice.

Pe agenda sesiunii s-au aflat și au fost adoptate avize privind Actul legislativ referitor la economia circulară, Strategia pentru regiunile frontaliere estice, consolidarea securității economice a UE, Planul de acțiune RESourceEU pentru materiile prime critice, contribuția CESE la Conferința ONU privind apa din 2026, Instrumentul Accelerator al Pactului Albastru, evaluarea Politicii Agricole Comune, recomandările CESE pentru Semestrul European 2025–2026, cadrul de monitorizare a performanței bugetului UE și simplificarea legislației europene în domeniul transporturilor.

Mai multe informații privind activitățile din timpul Sesiunii Plenare a CESE din perioada 17–18 iunie 2026: https://www.facebook.com/share/p/1EYnnThGkX/?mibextid=wwXIfr

#EESCPlenary

Conținut Facebook Deschide pe Facebook